Take a fresh look at your lifestyle.

Accident mortal, cu semne de întrebare, la Răscruci

0

Un teribil accident rutier a avut loc, duminică seara, 19 februarie, pe raza localității clujene Răscruci. Viața unei femei s-a sfârșit într-o secundă, după ce un autoturism a lovit-o mortal. Medicii sosiți la fața locului au început manevrele de resuscitare, dar totul a fost în zadar.

Accidentul s-a produs în jurul orei 19:00, la lăsarea întunericului. Șoferița, în vârstă de 57, din Gherla, care conducea autoturismul, pe sensul Cluj-Napoca – Gherla, le-a spus oamenilor legii că nu a văzut nimic din cauza ploii torențiale.

Potrivit polițiștilor de la rutieră, care au efectuat cercetarea la fața locului, victima, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Răscruci, se afla în zona unui indicator de trecere pentru pietoni. Oamenii legii nu au putut preciza imediat după accident dacă pietonul traversa regulamentar sau nu, iar acum trebuie să afle ce s-a întâmplat. Cert este, spun anchetatorii, că se fac în continuare cercetări pentru stabilirea exactă a cauzelor care au dus la accident.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă în condiții de vizibilitate scăzută, iar pietonilor să poarte pe cât posibil haine de culoare deschisă sau veste reflectorizante, la lăsarea serii, în localitățile unde traficul este intens.

foto: arhivă

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata