Take a fresh look at your lifestyle.

ALERTĂ METEO – Vremea se schimbă radical și gerul revine. Ce spun specialiștii

0

zapada-iarna-vreme-trafic-politiaAdministrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare de vreme rea pentru următoarea perioadă. Specialiștii spun că vom avea parte de precipitații mixte, zăpadă, dar și ger și viscol în anumite zone. Toată țara este vizată de avertizare.

În intervalul 04 februarie, ora 02.00 – 05 februarie, ora 08.00, vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare. Joi dimineaţă fenomenele anunţate se vor manifesta mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului. La munte vor predomina ninsorile şi în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat se vor acumula cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 15…20 l/mp.

Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 60…70 km/h şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse (în general sub 50…55 km/h).

Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa, 5 februarie, temperaturile vor deveni preponderent negative.
În următoarea perioadă, arată meteorologii, temperaturile vor scădea și cu 20 de grade Celsius, iar cea mai ridicată temperatură va fi de -3 grade Celsius.

Vântul va începe să se intensifice încă de miercuri pe crestele montane, unde la rafală se vor depăşi 80 km/h, iar zăpada depusă anterior va fi spulberată.

meteo

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata