Take a fresh look at your lifestyle.

Cu polițiștii pe urmele sale, un tânăr beat s-a oprit într-un cap de pod cu mașina. A fugit, iar acum este reținut

0
foto: arhivă

Polițiștii rutieri din Dej au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani din comuna Vad, județul Cluj, care a condus fără permis, sub influența alcoolului și nu a oprit la semnalul polițiștilor.

La data de 10 aprilie, polițiștii rutieri dejeni, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani din comuna Vad, județul Cluj, care la data de 07 aprilie în jurul orei 19.30 a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale polițiștilor iar în încercarea de a scăpa de echipajul plecat în urmărirea sa a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un cap de pod, fugind apoi de la locul accidentului.

După prinderea tânărului, polițiștii au constatat că acesta conducea fără permis de conducere fiind și sub influența alcoolului, având o alcolemie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta este cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de ”conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, ”conducere sub influența alcoolului”, ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, ”vătămare corporală din culpă”, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.

foto: arhivă

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata