Take a fresh look at your lifestyle.

EXCLUSIV – DOCUMENT: Boxerul clujean Lucian Bot, primele măsuri după furtul banilor de la accidentul din Copăceni

0

Boxerul clujean, Lucian Bot a luat deja primele măsuri de găsire a hoților și a banilor furați la accidentul rutier în care el și asociatul său, Mihai Culda, au fost implicați. Bot este ferm convins că banii de salarii pentru angajații lor au fost furați și cere anchete peste anchete la unitățile care au avut reprezentanți la locul accidentului. Sportivul spune că nu acuză pe nimeni, dar cere verificarea tuturor aspectelor care nu au fost la locul lor în timpul intervenției.

Lucian Bot a depus o sesizare, în această dimineață, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj. În documentul înregistrat la ISU, sportivul cere identificarea unui angajat SMURD și a unui pompier, văzut cu borseta în care erau banii în mână.

Sportivul spune că angajatul ISU și cel de la SMURD nu aveau atribuții de a cotrobăii în mașină, odată ce victimele au fost scoase. Ciudat sau nu, ceea ce reclamă Lucian Bot este adevărat.

Deși el era în drum spre spital, cu o ambulanță, cadavrul asociatului său, Mihai Culda, era scos din mașina cu care au avut accidentul rutier, un angajat al SMURD și un pompier par să caute ceva printre fiarele contorsionate ale autoturismului.

Potrivit sportivului, procedura de intervenție la locul accidentului prevede că odată ce victimele sunt scoase din autoturismul accidentat, Poliția este cea care trebuie să inventarieze lucrurile victimelor, în prezența martorilor, și ulterior să le dea rudelor celor răniți sau decedați.

De această dată, se pare că,  procedura nu s-a respectat în totalitate, spune sportivul, care cere ISU Cluj să ancheteze ce făcea pompierul cu borseta în mână și ce căuta împreună cu angajatul SMURD în mașina în care nu mai era nicio victimă.

Potrivit sportivului, cei doi surprinși pe imagini în timp ce controbăie în rămășițele autoturismului, cu cadavrul asociatului său la un metru, nu au nicio scuză.

borseta-cu-bani„Vă pun la dispoziţie link în care puteţi vedea că începând cu minutul 05.00 un angajat SMURD, dar şi un pompier al ISU Cluj, cotrobăie în maşina noastră după operaţiunea de descarcerare şi scoatere a persoanei decedate.

Într-o altă secvenţă a filmului, tot după minutul 05.00, ulterior cotrobăirii, borseta apare pe caroseria maşinii şi ulterior o ia un pompier în mână.

Arăt faptul că angajaţii ISU sau SMURD nu aveau ce caută în maşina noastră, după scoaterea cadavrului.

Potrivit procedurilor, în cazul unei persoane decedate, Poliţia trebuie să inventarieze bunurile din maşina victimelor, împreună cu martorii, şi să le predea rudelor celor implicaţi în eveniment.

Totodată, atrag atenţia că prezenţa celor doi angajaţi SMURD şi ISU, printre fiarele maşinii, nu poate fi justificată că o acţiune de prevenire a unui incendiu sau incident, deoarece, aceste măsuri sunt luate înainte de începerea operaţiunii de descarcerare.

În consecinţă, solicit identificarea persoanelor de la ISU și SMURD, care nu avut ce căuta lângă maşină după scoaterea victimei decedate, Culda Mihai. Totodată solicit începerea de urgenţă a unei anchete interne prin care să se stabilească ce făcea personalul SMURD şi ISU Cluj lângă maşină, depăşindu-şi atribuţiile de servicu în cazul unei intervenții ca cea la care au participat”, a mențonat Lucian Bot în solicitarea trimisă Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

În replică, ISU Cluj confirmă că la nivelul instituției a fost înregistrată o solicitare din partea boxerului clujean Lucian Bot. Sportivul a fost primit chiar de șefii instituției.

„A fost înregistrată la noi o solicitare, este adevărat. Persoana în cauză a fost primită de conducerea unității, iar în funcție de ceea ce se solicită în această sesizare se vor desfășura, conform prevederilor legale, acțiunile necesare soluționării cererii. Instituția noastră dorește să fie transparentă la orice aspect de suspiciune care planează asupra ei”, a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, fără a da detalii concrete referitoare la acțiunile la care făcea referire.

Mihai Culda - accident CopăceniReamintim, Lucian Bot și asociatul său, Mihai Culda, (FOTO)  au fost implicați într-un grav accident rutier, în data de 04.12.2014. Autoturismul în care se aflau cei doi s-a izbit violent de un TIR. În urma impactului puternic, asociatul lui Bot a decedat pe loc. Cei doi se îndreptau spre Turda, unde vroiau să plătească salariile angajaților pe care îi aveau la firma  de pază. După accident s-au mai găsit doar 20 de lei din totalul de 10.000 de lei și o mie de euro, pe care cei doi îi aveau într-o borsetă.

Vezi AICI video cu acuzațiile!

Citește și …

Polițiștii au aflat cauza producerii accidentului de la Copăceni! Ce făcea Mihai Culda în timp ce conducea cu 160 de km/h

Citește și …

EXCLUSIV VIDEO – Cadavru jefuit la drumul mare! Peste 10.000 de lei au furat hoții la accidentul din Copăceni! Lucian Bot: “Erau banii pentru salariați”

Citește și …

VIDEO EXCLUSIV – DURERE: Mihai Culda, tânărul decedat în accidentul de la Copăceni, urma să se căsătorească

Citește și …

VIDEO EXCLUSIV – Boxerul Lucian Bot, mărturii cutremurătoare după producerea accidentului de la Copăceni: “Era mort, cu capul pe mâna mea”

Lucian-Bot-plangere-ISU-Cluj-furt-bani-accident-Copaceni-Mihai-Culda

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata