Take a fresh look at your lifestyle.

În sfârșit! După articolul nostru, IPJ Cluj îl verifică pe polițistul care a mințit judecătorii pentru a-l apăra pe Dafinel

0

Dafin Inoan- Dafinel (7)După ce ZiarulClujean.ro a publicat articolul, în care arăta cum ajutorul șefului de post de la Poliția Comunală Iclod a mințit în fața judecătorilor pentru a-l apăra pe infractorul Dafin Inoan, alias Dafinel, mai marii IPJ Cluj s-au autosesizat și îl cercetează pe polițistul Mircea Gabriel Rus.

Șefii IPJ Cluj au luat foc după publicarea articolului și au dispus verificări imediate. În materialul prezentat de noi vă arătam cum agentul Mircea Gabriel Rus a dus în fața instanței un document oficial, eliberat de Poliția Iclod, prin care îl apăra pe Dafinel după ce a zdrobit piciorul unui localnic.

„Referitor la articolul publicat ieri, intitulat: <<EXCLUSIV-Documentul instanței care aruncă Poliția clujeană în aer. Agentul a mințit judecătorii pentru a-i lua apărarea interlopului Dafinel>>, va comunicam faptul ca au fost dispuse verificari ​cu privire la aspectele prezentate”, precizează reprezentanții IPJ Cluj, într-un e-mail trimis redacției noastre.

Instanța s-a prins de minciună și coroborat cu alte probe care arătau prietenia dintre Dafinel și polițist, a considerat drept neserioase probele favorabile infractorului și lipsite de credibilitate. Totodată, judecătorii au spus că Dafinel nu avea cum să contribuie la liniște și ordine publică, atâta timp cât era cercetat în mai multe dosare penale cu violență, a fost condamnat deja și la momentul respectiv, chiar înainte de decesul infractorului, acesta era cercetat în alt dosar cu violență.

Citește articolul și dovada că un polițist a mințit judecătorii în favoarea unui infractor!

EXCLUSIV-Documentul instanței care aruncă Poliția clujeană în aer. Agentul a mințit judecătorii pentru a-i lua apărarea interlopului Dafinel

Foto Dafinel: Facebook.com

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata