Take a fresh look at your lifestyle.

Meciul anului în România. Barça vine la Cluj!

0

 

Un meci de legendă, cu legende în teren, se va disputa pe 16 iunie la Cluj-Napoca. Generația de Aur a României va înfrunta legendele Barcelonei într-un demonstrativ, pe Cluj Arena. Anunțul a fost făcut de organizatorii evenimentului, Sports Festival și de promotorul partidei, Gică Popescu, fost căpitan el echipei naționale de fotbal a României și a Barcelonei.

”Vin din nou la Cluj cu invidie pozitivă față de orașul dvs. pentru că din nou aveți ocazia să vă ridicați la un anumit nivel de organizare a evenimentelor sportive. Am fost foarte bucuros când mi s-a propus să facem acest eveniment. I-am sunat instant pe cei de la Barcelona și le-am propus să facem un eveniment în țara noastră. Eu fac parte și din echipa Legendelor Barcelonei cu care jucăm 6-8 evenimente pe an. Cred că este un moment important pentru iubitorii de fotbal din țara noastră să vadă din nou la lucru Generația de Aur, care a adus cea mai bună performanță la nivel de echipa națională în fotbalul românesc.

Eu aș vrea ca Generația de Aur să fie punctul de atracție principal, și nu Legendele Barcelonei, pentru că nu cred ca vor mai exista foarte multe meciuri în care generația va mai juca împreună. Vor fi și jucători importanți de la Barcelona. S-ar putea ca unii din colegii mei din Barca Legends sa fie angrenați și în Cupa Mondială, dar sunt convins că toți jucătorii care vor veni la Cluj vor fi foarte cunoscuți de către dvs. și iubiti. Nu cred că a trecut vreun jucător pe la Barcelona să nu rămână în inimile și imaginea dvs ca purtând acest nemaipomenit tricou.

Mă bucur să fiu din nou alături de foștii mei colegi alături de care am avut cele mai frumoase momente și performanțe Sunt convins că acest eveniment va fi unul de succes. Sper să jucăm cu stadion plin, așa cum obișnuiți să faceți voi evenimentele la Cluj. Sper să facem față. Colegii mei din Generația de Aur s-au arătat absolut încântați de a participa la acest eveniment! Toți cei din 94 vor fi prezenți la acest eveniment, în plus îl vom avea alături de noi pe Chivu, Adrian Ilie, Marica, suntem nevoiți să bagăm ceva sânge proaspăt în generația noastră de seniori”, a spus Gică Popescu.

Sports Festival va găzdui la Cluj-Napoca între 14-17 iunie, competiții sportive, antrenamente, întâlniri între fani și sportivi și 2 meciuri demonstrative grele. Primul demonstrativ pe care organizatorii l-au anunțat va fi pe 16 iunie, pe Cluj Arena este disputa dintre Barca Legends și Generația de Aur. Barca Legends este modalitatea prin care FC Barcelona onorează jucătorii care au purtat tricoul echipei de-a lungul istoriei și, totodată, încă un mod de a duce la nivel global numele și brandul Barca. În teren vor fi și legendele României, naționala anilor ‘90, alături de care am trăit cele mai intense momente fotbalistice.

Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ioan Ovidiu Sabău, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Miodrag Belodedici, Ionuț Lupescu, Dorinel Munteanu, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Tibor Selymeș, Gică Mihali, Viorel Moldovan, Ion Vlădoiu, Costel Gâlcă, Basarab Panduru, Ionel Ganea, Iosif Rotariu, băiatul lui Didi Prodan, Adrian Ilie, Cristi Chivu și Ciprian Marica vor da piept cu legendele Barcelonei.

Bilete la meciul dintre Generaţia de Aur şi legendele Barcelonei pot fi cumpărate începând de luni, 16 aprilie, de pe site-ul Sports Festival. Demonstrativul de fotbal dintre România – Generația de Aur și Legendele Barçei este doar unul dintre cele câteva zeci de evenimente sportive incluse în programul Sports Festival, care se va desfăşura la Cluj între 14 şi 17 iunie. ”Sports festival este un concept prin care dăm oricui posibilitatea să experimenteze sportul. În cadrul acestui festival vor fi promovate peste 20 de discipline sportive, de la fotbal, la oină, baschet, volei, sau handbal”, au anunțat organizatorii.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata