Take a fresh look at your lifestyle.

Noi schimbări la conducerea Poliției Huedin. Pleacă Balint, vine Sărăcuț, comandant rămâne Crișan

0

Conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Cluj a făcut noi modificări în schema de conducere a Poliției Orașului Huedin. Începând cu data de 1 septembrie 2017 Alexandru Balint, adjunct și șef peste posturile de poliție zonale, a fost demis de la conducerea Poliției Orașului Huedin, iar locul lui va fi luat de Lucian Sărăcuț. Totuși, Balint rămâne ca ofițer în cadrul Secției 8 Poliție Rurală. Cornel Crișan, împuternicit până acum pentru că nu a reușit să obțină nota 7 la examenul pentru funcție, a fost numit comandant.

Alexandru Balint a rămas fără împuternicire de conducere în urma unor abateri disciplinare, la care se adaugă acuzația că și-ar fi hărțuit sexual colegele de serviciu, după cum arată Gazeta de Cluj într-un material.

„La nivelul inspectoratului a fost primită o sesizare anonimă privind comportamentul neadecvat al poliţistului, fiind declanşate imediat verificări. În urma verificărilor interne efectuate, aspectele sesizate nu s-au confirmat. La nivelul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin a fost împuternicit şef dl. subcomisar de poliţie Sărăcuţ Lucian.
Conducerea inspectoratului a revocat împuternicirea poliţistului la care faceţi referire din motive care nu au legătură cu aspectele sesizate în respectiva petiţie. În continuare, acesta va desfăşura activităţile pe care le avea înaintea împuternicirii, ca ofiţer în cadrul secţiei rurale”, arată Carmen Jucan, ofiţerul de la Biroul de Presă al IPJ Cluj.

În locul lui Alexandru Balint va ajunge la Huedin Lucian Sărăcuț. Acesta a fost primit cu aplauze de agenții de acolo. Calitatea cea mai importantă a lui Sărăcuț este aceea că e specialist în silvicultură, iar zona Huedinului i se potrivește ca o mănușă.

Cornel Crișan a ajuns comandat la Poliția Orașului Huedin, după ce o perioadă de trei luni a fost doar împuternicit. El nu a reușit să obțină nota 7 la examenul pentru funcție, dar cu toate acestea, acum, el a fost numit titular pe funcție.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata