Take a fresh look at your lifestyle.

Trei dintre sectoarele drumului județean 103G sunt vizate de lucrări de asfaltare

0

Consiliul Județean Cluj informează participanții la trafic și locuitorii din zonă în legătură cu faptul că pe drumul județean 103G se află în plină derulare o serie de lucrări care se vor finaliza cu așternerea de covor asfaltic. Sunt vizate, mai exact, sectoarele Mihai Viteazu – Cheia – Cheile Turzii, Tureni – DN 1 şi Ceanu Mic – Aiton, acestea însumând aproximativ 12,5 kilometri.

Astfel, pe sectorul Mihai Viteazu – Cheia – Cheile Turzii, între kilometrul 27+300 și kilometrul 30+970, lucrările au demarat prin spargerea dalelor de beton afectate și realizarea de alte lucrări pregătitoare privind refacerea sistemului rutier în vederea așternerii de covor asfaltic.

Pe sectorul Tureni – DN 1, pe tronsonul cuprins între kilometrul 41+287 şi kilometrul 39+180, lucrările au intrat deja în ultima fază, aceea de așternere de covor asfaltic. Până la această dată, a fost asfaltat peste un kilometru din sectorul de drum vizat, pe ambele sensuri de mers.

În ceea ce privește sectorul Ceanu Mic – Aiton, este vizat un sector de drum în lungime de peste 6 kilometri, mai exact între pozițiile kilometrice 43+287 și 49+950. După ce, în prealabil, s-au executat lucrări pregătitoare constând în tratarea burdușirilor, plombări, stropiri cu emulsie și așternere de strat de binder peste burdușiri, lucrările au ajuns în faza de turnare a stratului de uzură.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata