Take a fresh look at your lifestyle.

VIDEO de la JUDECATĂ – Ce au decis magistrații în cazul agresorilor din Cluj-Napoca. Bătăușii vor avea zile grele

3

lucian-varadi-cristian-saboLucian Varadi și Cristian Sabo, tinerii de 17 ani, care l-au snopit în bătaie pe Alexandru Mureșan, de 18 ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, marți seara. Judecătorii Tribunalului Cluj au apreciat că cei doi minori reprezintă un pericol public.

Pentru fapta lor, tentativă la omor, cei doi tineri pot primi între 10 și 20 de ani de detenție. Pedeapsa se înjumătățește de două ori: 1. pentru că agresorii sunt minori și 2. pentru că e vorba de tentativă la omor, nu omor. Presupunând că agresorii vor fi condamnați la pedeapsa maximă de 20 de ani, imposibil, aceștia vor executa cel mult 5.

În cele 30 de zile de arest preventiv, anchetatorii vor întocmi dosarul de trimitere în judecată a bătăușilor. După această etapă, în stare de arest, libertate, altă formă de reținere sau control, depinde de moment, cei doi tineri vor fi judecați și la finalul procesului își vor primi sentința.

Sadismul și brutalitatea cu care agresorii își loveau încontinuu victima au șocat întreaga țară. Pe rețelele de socializare este cerută închisoarea pe viață pentru cele două brute.

Bătaia a avut loc duminică pe strada Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca. Agresorii și victima sunt din Cluj-Napoca.

Victima susține că pe unul dintre agresori îl cunoaște bine, în timp ce pe celălalt doar din vedere.

IMAGINI DE LA TRIBUNALUL CLUJ, MAI JOS

Citește și …
VIDEO – Agresorii în cătușe! S-a schimbat încadrarea faptei în cazul bătăii tânărului din Cluj-Napoca. Care sunt noile acuzații
Citește și …
VIDEO – Interviu FULL cu tânărul bătut la Cluj-Napoca și mama acestuia. De la ce a pornit totul
Citește și …
VIDEO – Agresorii tânărului din Cluj-Napoca, REȚINUȚI! Care sunt acuzațiile
Citește și …
UPDATE – IMAGINI ȘOCANTE 18+ Doi tineri din Cluj-Napoca îl rup în bătaie pe un altul și îl calcă pe cap

Citește și
3 Comentarii
  1. Catalina spune

    Prea puțin 5 ani,atâta SADISM nu am văzut niciodată !!!!!

  2. camy spune

    ma bucur enorm de mult ca ti se va face dreptate saracutu de tine prin ceea ce ai trecut tu sa treaca si ei sa vada si sa simta pe pielea lor …si alta data sa stea in banca lor sa nu se mai dea smardoii…si eu sint mama de baiat de o virsta cu tine si stau mereu cu frica ca doamne fereste sa nu pateasca asa ceva cu dumnezeu inainte sii fiii tare nu te lasa isi merita pedeapsa bestiile…

  3. Gigi spune

    2 romani condamnati pt un tigan jegos ce comercializa etnobotanice! Sa va fie rusine!

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata