Take a fresh look at your lifestyle.

27 de kilograme de flori de mină, posibil din patrimoniul național, la Aeroport Cluj-Napoca

0

27 de kilograme de flori de mină care ar putea face parte din patrimoniul cultural naţional au fost găsite într-un colet care urma să plece spre China, la Aeroport Cluj-Napoca.

Poliţiştii de frontieră au fost solicitaţi de lucrătorii vamali, marți, care au sesizat că în magazia cargo se află un colet de aproximativ 30 kg în care se află mai multe obiecte interzise.

Pachetul fusese trimis de către o persoană juridică din România care ca obiect de activitate intermedieri în comerțul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, către o persoană fizică din China.

La control s-au descoperit 14 bucăţi de eșantioane de minerale de colecție (flori de mină), susceptibile de a face parte din patrimoniul național mobil, de diferite mărimi, de culoare neagră, în greutate totală de 27 de kilograme.

Deoarece coletul nu era însoțit de un certificat de export temporar sau definitiv emis de Ministerul Culturii, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală și întreaga cantitate de flori de mină a fost reţinută.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata