Take a fresh look at your lifestyle.

3 sfaturi pentru amenajarea locuinţelor de dimensiuni mici

0

De cele mai multe ori, majoritatea oamenilor optează pentru o locuinţă de dimensiuni reduse, în primul rând, pentru că aceasta este mai avantajoasă din punct de vedere al preţului de achiziţionare şi pentru că se întreţine mult mai uşor decât o casă spaţioasă. Însă adevărata provocare vine atunci când trebuie să aleagă piesele de mobilier şi accesoriile corespunzătoare.

Descoperă 3 sfaturi pentru o amenajare eficientă şi cu mult gust pentru spaţiile restrânse!

  • Paleta de culori

Când dispui de un spaţiu restrâns, trebuie să te preocupi în principal de micile detalii ce ţin de amenajare, pentru ca dacă sunt tratate cu superficialitate, pot aglomera şi mai mult spaţiul. În ceea ce priveşte paleta cromatică pentru decorarea pereţilor, ar fi indicat să optezi pentru culori cât mai deschise, precum albul sau nuantele de crem, iar daca îţi doreşti totuşi ca locuinţa ta să fie colorată, trebuie să ai în vedere faptul că nuanţele reci vor deschide mai mult spaţiul.

Tot la acest capitol, ar trebui să acorzi atenţie şi alegerii pardoselei. Montarea unui parchet ce are un model mult prea complex nu este tocmai o alegere potrivită, pentru că va parea că secţionează camera, făcând-o să pară mai mică decât este de fapt. Ar fi recomandat să alegi un model de pardoseală cât mai simplu daca iti doresti de ofere luminozitate spaţiului.

  • Mobilierul de dimensiuni reduse

Un alt truc la care poţi apela în aceste condiţii, ar fi să alegi mobilierul care să se potrivească limitelor spaţiale ale locuinţei tale.

Atunci când vine vorba de baie, oricât de relaxante ar fi băile cu spumă în cadă, dacă spaţiul este unul destul de mic, ar fi indicat să optezi pentru o cabină de duş în detrimentrul căzii pentru că este mult mai comprimată din punct de vedere al spaţiului. În plus, poţi alege unul dintre cele mai complexe şi moderne cabine de duş care vor compensa prin facilităţile oferite confortul băilor în cadă.

În ceea ce priveşte alegerea mobilierului pentru dormitor, un pat matrimonial pare să fie opţiunea cea mai utilizată de majoritatea oamenilor, însă ar trebui să te gândeşti mai întâi la spaţiul dormitorului tău. Dacă încăperea este destul de mică, ai putea alege două variante, ambele la fel de ingenioase, dar care îţi vor oferi şi confortul pe care ţi-l doreşti: fie optezi pentru o canapea pe care să o strângi în timpul zilei, în acest fel rămânându-ţi mai mult spaţiu, fie alegi varianta în care patul se poate plia pe perete, transformându-se în dulap pentru haine.

  • Decorul minimalist

Atunci când spaţiul este şi aşa destul de mic, nu are sens să îl încarci şi mai mult cu elemente care nu sunt funcţionale. Un decor minimalist, chic va fi mult mai potrivit atât din punct de vedere estetic şi vizual, cât şi din punctul de vedere al optimizării spaţiului de care ai nevoie.

Acestea sunt cele mai importante sfaturi de care ar trebui să ţii cont în amenajarea potrivită a unei case de mici dimensiuni.


Acesta este un articol publicitar. ZiarulClujean.ro nu face recomandări de servicii și nici nu garantează pentru calitatea/corectitudinea serviciilor oferite de alte companii prin intermediul portalului ZiarulClujean.ro.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata