
Până de curând clădirile rezidențiale se bazau pe ventilația naturală pentru a elimina către exterior aerul viciat și a-l înlocui cu aer proaspăt de afară. Această soluție este, însă, una cu multe neajunsuri, în special în timpul anotimpului rece, când odată cu aerul este eliminată către exterior și o cantitate însemnată de căldură, ceea ce duce la apariția unor facturi uriașe la încălzire.
În ultimii ani, tot mai mulți proprietari de locuințe aleg să folosească în locul ventilației naturale un sistem mecanic de ventilație rezidențială, ce și-a dovedit utilitatea în domeniul industrial și cel office. Pe site-ul Lindab.ro este disponibilă toată gama de componente și de accesorii pentru realizarea unui sistem de ventilație rezidențial. Cine are nevoie de sisteme pentru ventilație aici va găsi produse de calitate înaltă, la prețuri corecte.
Iată care sunt motivele pentru a apela la realizarea unui sistem de ventilație rezidențială!
Activitatea omului modern se desfășoară în majoritatea cazurilor în spații închise, fie că este vorba despre birou, fie despre casă. Studiile au demonstrat că în aceste locuri aerul este mult mai poluat decât cel din exterior, acesta fiind plin de dioxid de carbon, de abur, substanțe utilizate în procesul de curățenie și chiar de gaze toxice eliminate de diverse obiecte ce ajung aici. Având în vedere aceste elemente, devine utilă instalarea unui sistem care să asigure eliminarea eficientă către exterior a poluanților și introducerea aerului curat.
- Pe piața de specialitate există sisteme de ventilație potrivite pentru casele în care spațiul este redus, acestea putând fi montate sub un tavan fals cu înălțime redusă sau chiar prin îngroparea în perete;
- Sistemul de ventilație poate fi completat cu un recuperator de căldură, care asigură recuperarea energiei utilizate pentru încălzirea spațiului interior. Practic, aerul rece de afară este încălzit de aerul cald ce este eliminat către exterior, pierderile de energie termică fiind în acest fel minime;
- Prin intermediul sistemului de ventilație rezidențial se poate elimina către exterior umezeala de la baie sau bucătărie, în acest mod evitându-se apariția igrasiei sau a diverselor tipuri de mucegaiuri care ar putea să dăuneze sănătății ocupanților;
- Ocupanții locuințelor utilizează zilnic o cantitate impresionantă de aer ce își pierde din calități și apare astfel necesitatea eliminării aerului viciat și a înlocuirii cu aer proaspăt. Sistemul de ventilație rezidențial rezolvă problema cu un consum minim de energie, într-un mod silențios și sigur.
În concluzie, sistemul de ventilație rezidențial reprezintă un element obligatoriu pentru persoanele interesate de sănătatea familiei și care doresc să facă în același timp și o economie însemnată la factura pentru încălzire pe timpul sezonului rece.
Sursa foto: lindab.ro