Take a fresh look at your lifestyle.

7 august, Ziua internațională a berii

0

Ziua internaţională a berii este celebrată de iubitorii acestei băuturi, în fiecare an, în prima zi de vineri a lunii august. În 2020, ziua este marcată la data de 7 august. Această zi a fost marcată pentru prima dată în anul 2008. De la o sărbătoare iniţial restrânsă, organizată în oraşul american Santa Cruz, din statul California, evenimentul a ajuns în prezent să fie marcat în peste 200 de oraşe la nivel mondial.

Ideea unei astfel de zile a aparţinut lui Jesse Avshalomov, care, în anul 2007, a convins, împreună cu mai mulţi prieteni şi împătimiţi ai acestei băuturi, patronul unui bar local să declare ziua de 5 august drept zi a berii. Apoi, evenimentul a fost popularizat pentru a fi marcat ca o sărbătoare la nivel mondial. Astfel, în următorul an, a fost organizată o campanie de promovare în Marea Britanie şi în America de Sud.

Impactul mondial a avut loc în anul 2011, când a fost creat un site de internet, unde au fost publicate argumente ce susţineau celebrarea Zilei internaţionale a berii. La început a fost folosit un hashtag pe reţeaua Twitter, care a fost bine primit de către internauţi. Ziua a fost rapid popularizată pe reţelele de socializare, fiind creată desigur şi o pagină pe Facebook. Toate aceste acţiuni au făcut posibilă, în 2011, organizarea a 276 de festivităţi în 138 de oraşe din 23 de ţări din întreaga lume.

Totodată, această zi este dedicată celor care muncesc tot anul pentru a asigura producţia de bere.

Berea ocupă a treia poziţie în topul mondial al băuturilor, doar apa şi ceaiul fiind consumate în cantităţi mai mari.

Berea este o băutură alcoolică fermentată din cereale, caracterizată prin gustul amar şi compusă din patru ingrediente principale: orz, drojdie, apă şi hamei. Răcoritoare, având diferite arome, este consumată încă din vechime, potrivit unor surse care menţionează realizarea berii în Mesopotamia, în urmă cu 6.000 de ani.

La 27 aprilie 2018, Centrul de studii despre bere, sănătate şi nutriţie a publicat un studiu potrivit căruia consumul moderat de bere, adică 330 ml/zi în cazul femeilor şi 660 ml/zi în cazul bărbaţilor, poate creşte concentraţia de colesterol bun, HDL, cu aproximativ 8%. Atunci când berea este consumată cu moderaţie, concentraţiile de HDL din sânge pot creşte şi se formează acizi biliari care menţin colesterolul solubil şi previn formarea calculilor biliari, susţin reprezentaţii centrului.

Centrul de studii despre bere, sănătate şi nutriţie este o entitate cu caracter ştiinţific, avându-i ca membri fondatori pe dr. Corina-Aurelia Zugravu – lector universitar în cadrul UMF „Dr. Carol Davila”, Alin Popescu – medic primar în medicină sportivă şi consultant în probleme de nutriţie şi dr. Mihaela Begea – doctor în ştiinţe inginereşti. A fost înfiinţat în decembrie 2011.

Potrivit datelor publicate la 15 aprilie 2020 de către Asociaţia Berarii României, piaţa berii din România a înregistrat, în 2019, un volum în creştere cu 0,4%, până la 16,8 milioane de hectolitri, iar consumul anual de bere pe cap de locuitor s-a ridicat la 86 de litri. Conform statisticii, eforturile investiţionale ale membrilor Berarii României au atins un nivel record în 2019, de 96,3 milioane euro, în creştere cu 22 de milioane euro faţă de anul precedent. Per total, investiţiile cumulate ale companiilor membre din Asociaţia, în ultimii 16 ani, au atins 1,62 miliarde de euro.

În 2020 însă, pe fondul pandemiei de COVID-19, consumul de bere a scăzut în întreaga lume, din cauza închiderii pub-urilor şi restaurantelor, dar şi a anulării unor evenimente sportive şi festivaluri de genul Oktoberfest.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata