Take a fresh look at your lifestyle.

Clujeanul Vasile Dâncu, dus de URGENȚĂ la spital înainte de audierile din Parlament

0
MOBILA

vasile-dancuVasile Dâncu, clujeanul propus de Dacian Cioloș să fie viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a ajuns de urgență la spital, chiar înainte de audierile din Parlament.

Potrivit realitatea.net , Vasile Dâncu trebuia să fie audiat în Comisia pentru Admistrația Publică, de la ora 18.00, după ce a fost propus de Dacian Cioloș pentru funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și viceprim-ministru.

Lui Vasile Dâncu i s-a făcut rău în maşină înaintea audierilor din comisii, aşa că a fost preluat de ambulanţa Camerei Deputaţilor şi dus la spital pentru a i se face mai multe investigaţii medicale.

Vicepremierul propus ar fi avut un puseu de tensiune, acesta acuzând mai multe dureri în piept, dar şi la cap. Acesta a fost preluat de medicii de la Parlament, ca mai apoi să fie transportat la Spitalul Universitar.

Victor Paul Dobre a anunțat cu puțin timp înainte de ora la care Dâncu trebuia să fie audiat, că acest nu va mai ajunge: ”Dragi colegi, domnul Valeriu Zgonea ne-a anunțat că domnul Dâncu nu va mai ajunge la audieri în această seară, din motive personale. Mâine va trebui să reprogramăm audierea”, a spus președintele Comisiei de Administrație Publică.

Membrii Comisiei trebuie să decidă dacă îl validează pentru funcția de ministru al Dezvoltării. Vasile Blaga a anuțat deja că PNL îl susține pe Dâncu.

REVENIM CU DETALII

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata