Take a fresh look at your lifestyle.

Noi producții cinematografice de calitate la TVR 2

0
MOBILA

Din această lună, în fiecare luni de la ora 22.10, TVR 2 continuă ciclul Filmul de Artă — cu difuzarea unor producții recente, apreciate atât de publicul cinefil, cât și de critica de specialitate, filme care au câștigat cele mai importante premii la festivalurile internaționale din ultimii ani.

Săptămânal, la Filmul de Artă, cinefilii împătimiți și telespectatorii dornici de filme de calitate sunt invitați la o întâlnire săptămânală specială cu mari regizori și actori contemporani — care tratează cinematografia nu ca o industrie ci, în primul rând, ca artă.

Ca și până acum, filmele vor fi precedate de o scurtă prezentare, semnată de regizorul Laurențiu Damian (profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și președinte al Uniunii Cineaștilor din România), pentru care ‘filmul de artă și de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens și semnificații în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Este un cinema al autorilor de geniu, un cinema pe care îl gândești, un cinema cu secvențe care te obsedează multă vreme’.

Luni, 9 ianuarie, este programat filmul Marea frumusețe (LA GRANDE BELEZZA — o producție Italia 2013), în regia lui Paolo Sorrentino, cu:Toni Servillo, Sabrina Ferrilli — un omagiu adus lui Fellini, dar și un omagiu adus sensului vieții. Filmul este o dramă distinsă cu numeroase trofee precum: Premiul Oscar pentru film străin, Globul de Aur pentru film străin, Premiul BAFTA pentru film străin și o Nominalizare la Palme d’Or.

Câteva dintre titlurile programate în următoarele săptămâni, la TVR 2, în cadrul ciclului Filmul de Artă sunt:

IUBIRE /AMOUR (2012), regizat de Michael Haneke, cu Jean-Louis Trintignant și Emmanuelle Riva; premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, câștigător al premiilor Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

PANGLICA ALBĂ/DAS WEISSE BAND (2009), regizat de Michael Haneke, cu Christian Friedel și Ernst Jacobi; premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, câștigător al premiului Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

UN PROFET/UN PROPHETE (2009), regizat de Jacques Audiard, cu Tahar Rahim și Niels Arestrup; câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes, nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

NADER ȘI SIMIN, O DESPĂRȚIRE/A SEPARATION (2011), regizat de Asghar Farhadi; premiat cu Oscar și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, câștigător al premiului Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.

COPIII SUNT BINE-MERSI/THE KIDS ARE ALL RIGHT (2010), regizat de Lisa Cholodenko, cu Annette Bening și Julianne Moore; două premii Globul de Aur, pentru cel mai bun film și cea mai bună interpretare feminină.

DOUĂ ZILE, O NOAPTE/DEUX JOURS, UNE NUIT (2014), regizat de Jean-Pierre și Luc Dardenne, cu Marion Cotillard; nominalizat la premiul Oscar pentru cea mai bună actriță, câștigător al Premiului Academiei Europene de Film pentru cea mai bună actriță.

PIELEA ÎN CARE TRĂIESC/LA PIEL QUE HABITO (2011), regizat de Pedro Almodovar, cu Antonio Banderas; câștigător al premiului BAFTA pentru cel mai bun film străin și a patru premii Goya.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata