
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus, în primă fază, reținerea a doi funcţionari publici cu statul de polițist din cadrul I.P.J. Cluj – Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti. Este vorba despre agentul principal de poliţie Daniela Pop și agentul şef de poliţie Ioan Mureșan. Cei doi sunt cercetați pentru infracțiuni de corupție. Procurorii au oferit detalii despre modul celor doi de operare. Ioan Mureșan a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, în timp ce Daniela Pop a fost plasată sub control judiciar.
În sarcina numitei Pop Daniela s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 fapte), abuz în serviciu (2 fapte) şi fals intelectual (4 fapte), iar în sarcina lui Mureșan Ioan s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 fapte), complicitate la abuz în serviciu (1 faptă) şi complicitate la fals intelectual (3 fapte).
Toate faptele imputate celor doi agenți, dovedite de altfel, au avut loc noaptea. Pentru a-i găsi cu ceva în neregulă și pentru a-i putea „taxa”, șoferii erau verificați și de extinctoare ori truse medicale.
Citește și … Tupeul polițistului șpăgar din Florești. Ce le cere judecătorilor după ce a fost arestat
Citește și … Ce au hotărât judecătorii C.A.P. Cluj în cazul polițistului șpăgar de la Florești
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că:
“În data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie P.D, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto R.F.D. cu ocazia controlului efectuat în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 50 euro care nu i se cuvenea, în legătură cu constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, lipsa documentelor asupra sa, lipsa stingătorului de incendiu).
În data de 16.05.2021, în intervalul orar 02:36-02:51, agentul principal de poliţie P.D., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxxx nr. xxxxx cu ocazia întocmirii acestui înscris prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În data de 16.05.2021, în intervalul orar 03:38-03:46, agentul principal de poliţie P.D., fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe conducătorul auto cu nr. xxxxxx, respectiv contrar stării de fapt real constatate, nu a întocmit procesul-verbal de constatare şi nu l-a sancționat pe conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea sancțiunilor principale (amendă sau avertisment) şi a celei complementare constând în 6 puncte de penalizare.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numitei P.D. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu.
* * *
În data de 27.06.2021, în intervalul orar 02:00-02:10, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul şef de poliţie M.I. în deplină conivență cu agentul principal de poliţie P.D., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod direct pentru sine sau pentru altul, a pretins bani de la conducătorul auto D.M. cu ocazia opririi în trafic, iar apoi a primit de la acesta suma de 500 lei, bani care nu i se cuveneau, în legătură cu neîndeplinirea unor acte de serviciu ce intrau în îndatoririle ambilor poliţişti, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real (încălcarea marcajului continuu care desparte sensurile de mers, încălcarea semnificației indicatorului de obligare la dreapta, lipsa echipamentelor obligatorii – stingător, trusă medicală, triunghiuri reflectorizante).
În data de 27.06.2021, în intervalul orar 02:00-02:10, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxx din 27.06.2021 (ora 02:07) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto D.M., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiţilor M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.
* * *
În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie P.D, cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit cu încălcarea legii 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, activităţile de constatare şi sancționare contravenţională privind pe S.I.T. conducătorul auto al vehiculului cu nr.xxxxxx, respectiv contrar stării de fapt real constatate şi nu a aplicat sancțiunea corespunzătoare prevăzută de lege faţă de conducătorul auto nominalizat, comportament prin care a cauzat o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice – Poliţia Română prin I.P.J. Cluj, concomitent cu dobândirea unui folos necuvenit pentru conducătorul auto constând în neaplicarea de sancţiuni pentru toate faptele constatate (amendă sau avertisment).
În data de 07.10.2021, în intervalul orar 00:55-01:04, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat procesul-verbal de sancționare contravenţională seria Pxxx nr.xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 00:58) cu ocazia întocmirii la momentul opririi în trafic a conducătorului auto S.I.T., prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiților M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.
* * *
În data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, agentul şef de poliţie M.I. în deplină conivență cu agentul principal de poliţie P.D., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, M.I. a pretins bani, în mod direct pentru sine şi pentru altul, de la conducătorul auto
C.I.F. cu ocazia opririi în trafic, iar ulterior a primit de la acesta suma de 500 lei care nu i se cuvenea, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv constatarea şi aplicarea sancțiunilor contravenţionale şi a măsurilor tehnico-administrative corespunzătoare stării de fapt constatate în mod real.
În data de 07.10.2021, în intervalul orar 02:00-02:21, agentul principal de poliţie P.D., cu complicitatea morală a agentului şef de poliţie M.I., ambii fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat cu ocazia întocmirii procesul-verbal
de sancționare contravenţională seria Pxxx nr. xxxxxxx din 07.10.2021 (ora 02:07), prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Pentru aceste fapte, s-a reţinut în sarcina numiţilor M.I şi P.D.. săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.
* * *
În data de 15.10.2021, polițiștii din cadrul DGA-SJA CLUJ, cu delegarea procurorului de caz, au efectuat percheziţii la sediul unităţii de poliţie şi i-au condus pe suspecți la audieri.
În data de 16.10.2021, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de P.D. şi a propus luarea măsurii arestului preventiv faţă de M.I..
Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă faţă de M.I. pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.