
Un minor de 16 ani a fost depistat în Huedin fără permis de conducere, dar la volanul unei mașini. Vineri seara, el a fost descoperit la volanul unui autovehicul și a fost testat pentru a se vedea dacă a consumat substanțe. Rezultatul a fost pozitiv, motiv pentru care a fost dus la spital pentru recoltare de mostre biologice de sânge. Până vin rezultatele de la IML, polițiștii l-au acuzat pe adolescent doar de conducere fără permis.
La data de 15 decembrie, în jurul orei 20.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au oprit pentru verificări un autoturism condus de un tânăr de 16 ani, din Huedin, pe DN1 E60, pe raza orașului Huedin.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
De asemenea, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
foto: arhivă