VIDEO – Conducerea IPJ Cluj nu găsește soluție pentru sediul Poliției Florești. Unul dintre adjuncți: „Spre știința dumneavoastră…”

Imobilul în care funcționează Poliția Florești trebuia eliberat încă din luna februarie 2024, dar conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj nu a identificat până la acest moment o altă locație. Primăria Florești urmează să implementeze un proiect de reabilitare a clădirii, dar nu se poate din cauză că polițiștii nu eliberează spațiul.
Este incertitudine când vine vorba despre noul spațiu în care va funcționa Poliția Florești. Echipa de la Florești deservește o populație de peste 60.000 de locuitori.
Întrebat de soluții, Ciprian Neag, unul dintre adjuncții IPJ Cluj, a dat-o pe aroganță. Acesta i-a spus reporterului, printre altele, „spre știința dumneavoastră…”. Ori aici nu vorbim de „știința” ori neștiința jurnalistului, ci de interesul public. Vorbim, totuși, de cea mai mare comună din România. Și nu doar de asta vorbim! Să nu aducem în atenție situația operativă din Florești. Și să nu aducem în discuție condițiile de lucru de la Florești. Fostul ministru de Interne, Lucian Bode, promitea schimbări la Florești. Momentul poate fi văzut AICI. În prezent e din rău în mai rău.
„Există o corespondență între noi și Primăria Florești. Se lucrează la soluții, momentan noi suntem în acel sediu și în colaborare cu ei o să decidem data când se va realiza acest lucru. Așa, spre știința dumneavoastră chiar există discuții recente, zilele acestea, legat de acest subiect și decizia o luăm împreună”, a spus Ciprian Neag.
O reacție similară, arogantă, a avut și fostul inspector șef al IPJ Cluj – Mircea Rus, în februarie 2019. După care s-a lăsat cu supărare o perioadă. Apoi i-a trecut, după ce a înțeles că reporterii nu pun întrebări pentru ei, ci pentru cititori. Momentul poate fi văzut AICI.
Primăria Florești a informat IPJ Cluj că spațiul trebuie eliberat din februarie 2024. Această informare a fost transmisă în urmă cu o jumătate de an.
„Primăria Comunei Florești a câștigat proiectul de reabilitare a clădirii în care funcționează Secția 6 Poliție Rurală, în cadrul PNRR, componenta 10 – Fondul Local, cu titlul: ”Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice la nivelul unităților administrativ-teritoriale”. Contractul de finanțare a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației MDLPA, iar valoarea totală a proiectului este de aproximativ 1,202 milioane lei. Primaria Floresti a demarat licitația pentru acest proiect, aflându-se în prezent în faza de clarificări. Durata de execuție a lucrărilor este de zece luni”, au precizat reprezentanții Primăriei Florești în noiembrie 2023.
Întrebați, în cursul zilei de 12 martie 2024, reprezentanții IPJ Cluj au precizat că a fost identificat un spațiu pentru polițiștii de la Florești. Au refuzat să spună locația, de parcă ar fi sediul unei structuri care nu lucrează la vedere. Asta indică faptul că spațiul nu a fost identificat încă, iar polițiștii riscă să fie scoși în stradă în orice moment.
Primăria Florești a spus clar că nu are alt spațiu pentru polițiști.