
Se preconizează o perioadă dificilă pentru românii cu venituri reduse. Începând cu 1 aprilie 2025 va înceta plafonarea prețurilor la energie, ceea ce ar putea duce, în anumite cazuri, la dublarea facturilor. În acest context, toți furnizorii sunt obligați să-și informeze clienții despre modificările legislative și noile tarife. Clienții a căror contracte expiră în această perioadă au început deja să primească notificări referitoare la prețurile pe care le vor plăti după 1 aprilie 2025. În același timp, autoritățile au anunțat că numai în luna ianuarie vor decide dacă liberalizarea pieței se va realiza treptat.
Primii care au început să primească notificările cu privire la expirarea plafonării sunt clienţii PPC cărora le expiră contractele în această perioadă.
Într-un răspuns pentru Antena 3 CNN, reprezentanţii PPC au transmis că informările cuprind atât prețurile contractuale cât și cele plafonate şi au pus la dispoziţia clienţilor şi un calculator online pentru a avea o estimare asupra preţului plătit după ridicarea schemei de plafonare.
Iar o persoană care plăteşte acum 66 de lei pentru un consum de 98 kWh, de la 1 aprilie 2025 ar putea plăti peste 124 de lei.
Reprezentanţii E.ON ne-au transmis că este prematur să discutăm despre preţuri. Antena 3 CNN a solicitat informaţii despre tarifele percepute din primăvara anului viitor şi altor furnizori, cum ar fi Hidroelectrica, Engie sau Electrică, însă până acum nu am primit răspunsuri.
Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă: „Avem ofertele, în momentul de față se învârt în jurul a 1,3 lei cu TVA/Kwh. Dacă se va materializa, pentru 50% dintre români factura va fi dublă, pentru 40% va fi cu 75% mai mare și pentru restul populației va fi aceeași ca până acum”.
Adrian Negrescu, analist economic: „Va fi un adevărat șoc pentru majoritatea populației, în primul rând, mai ales pentru cei care consumă puțină energie și gaze, acolo unde prețurile plafonate sunt sub nivelul pieței ei. Pentru ei, facturile din primăvara anului viitor vor crește, aproape se vor dubla, iar asta va pune presiune pe puterea de cumpărare. Ne așteaptă noi creșteri de prețuri nu numai la energie, gaze, dar și la carburanți”.
Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă: „Furnizorii au și ei avantajul lor la prețurile astea, statul are și el avantajul”.
Un ordin al ANRE arată că furnizorii vor fi obligați să-și informeze clienții cu cel puţin o lună înainte că nu vor mai exista prețuri plafonate şi să le indice oamenilor cum își pot schimba furnizorii.