
Au trecut două zile de la momentul în care cadavrul unui bărbat a fost găsit în apele înghețate ale lacului din localitatea clujeană Chinteni. În tot acest timp, polițiștii nu au reușit să afle identitatea acestuia. Nu se cunoaște, oficial, cauza morții și nici măcar vârsta aproximativă a bărbatului.
Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul nu se afla în stare de putrefacție, astfel că prelevarea de amprente a fost posibilă. Totuși, simpla prelevare de amprente nu este suficientă pentru stabilirea identității unei persoane.
CUM SE IDENTIFICĂ UN CADAVRU
„Pe înțelesul tuturor, se prelevează urme papilare prima dată într-o astfel de speță. Aceasta e cea mai ușoară modalitate de identificare a unei persoane dacă figurează în evidențele noastre (dacă a fost amprentată anterior). Dacă persoana nu este identificată așa, urmărim alte detalii cum ar fi tatuaje ori alte semne particulare și se verifică evidențele persoanelor dispărute pentru a vedea dacă semnalmentele persoanei găsite corespund cu semnalmentele unei persoane dispărute. O altă variantă de identificare este fotografierea cadavrului și se fac verificări specifice ori dacă acel cadavru este în stare avansată de putrefacție se poate realiza un portret robot și, din nou, în baza acelui portret avem modalități specifice de verificare și identificare”, spune un anchetator pentru publicația noastră, ZIARUL CLUJEAN.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, cadavrul era în apropierea malului. Corpul uman era cu fața în jos și era prins în gheața formată pe luciul apei. Medicii legiști vor spune în final care au fost cauzele morții bărbatului. Anchetatorii trebuie să afle cine este persoana și ce făcea în zona respectivă.
Primele informații din anchetă arată că nu există indicii de moarte datorată unor agresiuni.
CE SPUNE, OFICIAL, POLIȚIA
„La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la descoperirea unui cadavru pe malul unui lac situat pe raza localității Chinteni.
În urma sesizării, a fost constituită o echipă complexă, formată din polițiști ai Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, care au efectuat cercetarea la fața locului, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul.
Cu ocazia cercetărilor efectuate nu au fost descoperite probe, mărci traumatice ori leziuni de violență care să indice o posibilă cauză de agresiune de natură să-i fi provocat decesul.
În prezent, se desfășoară activități pentru identificarea cadavrului și clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia.
Totodată, cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde va fi efectuată expertiza medico-legală”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, trimisă la mai bine de 24 de ore de la descoperirea cadavrului.
Potrivit altor surse, citate de Foaia Transilvană, bărbatului îi lipseau organele interne și parte din torace.
UPDATE 20.01.2025 – ORA 18:00
Anchetatorii au identificat cadavrul de la Chinteni. Totuși, cauza decesului nu este cunoscută deocamdată. Dosarul rămâne la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, ceea ce indică un posibil omor.
„În urma activităților complexe desfășurate în acest caz, persoana descoperită a fost identificată ca fiind un bărbat de 67 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. În prezent, se derulează proceduri specifice pentru documentarea împrejurărilor în care s-a produs decesul, cu scopul de a stabili circumstanțele exacte ale acestuia. Cercetările în cauză au fost preluate de unitatea de parchet competentă”, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.