Take a fresh look at your lifestyle.

Camion de 250.000 de euro, CONFISCAT de la mafia lemnului din zona Huedin. Două rețineri în dosar

0
MOBILA

Doi bărbați din județul Bihor au fost reținuți de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin. Indivizii furau lemne din zona comunei clujene Săcuieu și le transportau cu documente false sau introduceau în SUMAL informații nereale. Mai apoi, întocmeau documente în fals privind stocurile de material lemnos. Unul dintre cei reținuți are 37 de ani și este din Oradea, iar cel de 28 de ani este din Beiuș. Oamenii legii de la Huedin au confiscat camionul cu ajutorul căruia au fost săvârșite infracțiunile.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au refuzat tacit să comunice exact ce fapte sunt cercetate în dosar.

În data de 13 martie, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor doi bărbați, cercetați pentru infracțiuni la regimul silvic.

„Din cercetări a reieșit că, în data de 15 februarie, un bărbat de 37 de ani, administrator al unei societăți comerciale, ar fi introdus în sistemul informatic SUMAL date nereale privind proveniența unui volum de aproximativ 29 metri cubi de material lemnos, pe care ulterior l-ar fi transportat pe ruta Săcuieu – Mihai Viteazu județul Cluj.

Totodată, un bărbat de 28 de ani, angajat al aceleiași societăți, este bănuit că, în perioada 7-27 februarie, ar fi emis avize de însoțire pentru trei transporturi fictive de material lemnos, introducând date nereale în sistemul informatic, în scopul creșterii artificiale a stocului scriptic al depozitului societății”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În baza informațiilor, polițiștii au reușit să documenteze activitatea infracțională a celor doi. Astfel, oamenii legii au dispus confiscarea camionului cu care s-au transportat lemnele furate. În același timp, bărbații din mafia lemnului au fost reținuți pentru 24 de ore.

„În urma probatoriului administrat, a fost dispusă confiscarea ansamblului de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, în valoare totală de 250.000 de euro, utilizat pentru declararea transporturilor fictive de material lemnos.

De asemenea, la data de 14 martie, pe numele acestora a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, fiindu-le interzisă, printre altele, utilizarea aplicației destinată monitorizării transporturilor de material lemnos”, se mai arată în comunicatul IPJ Cluj.

Conform legislației în vigoare, introducerea de date nereale în sistemul informatic SUMAL privind proveniența, transportul sau depozitarea materialelor lemnoase constituie infracțiune, la fel ca și transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase neînsoțite de aviz de însoțire sau fără proveniență legală, dacă volumul transportat fără documente justificative este de cel puțin 20,01 metri cubi.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luării măsurilor legale care se impun.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata