Take a fresh look at your lifestyle.

În ce ordine sunt așezați candidații la prezidențiale 2025 pe buletinul de vot

0
MOBILA

Biroul Electoral Central a determinat, printr-o tragere la sorți, ordinea în care apar candidații pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale. George Simion ocupă prima poziție, iar Nicușor Dan se află pe ultima. Chiar dacă mai sunt două săptămâni până la începutul campaniei electorale, candidații își valorifică inclusiv weekendurile pentru a se promova și a-i convinge pe români că merită votul lor.

Ordinea a fost stabilită, totul este bătut în cuie. Ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot candidații la alegerile prezidențiale. Primul este George Simion, care a și postat pe Facebook acest fapt. Pe locul doi, pe buletinul de vot, este Crin Antonescu. Poziția numărul trei este ocupată de Elena Lasconi. Poziția numărul patru este Cristian Terheș. Poziția numărul cinci este Lavinia Șandru. Poziția numărul șase este ocupată de Viorel Ponta. Sebastian Constantin Popescu, locul șapte. Pe poziția opt, Silviu Predoiu. Pe nouă este John Ion Banu Mușcel. Pe poziția 10, Petru Daniel Funeriu. Pe poziția 11 este Nicușor Dan. 

Unii candidați au profitat de această tragere la sorți pentru a se încuraja și a atrage alegători. George Simion e convins că primul loc îi e predestinat, Victor Ponta face jocuri de cuvinte și pune semnul egal între cifra 6 și locul unu la prezidențiale.

Dintre cei 11, doar Elena Lasconi a venit să asiste la tragerea la sorți de la Biroul Electoral Central.

Nicușor Dan a preferat să stea la câteva străzi distanță, în centrul Vechi din București, dar a răspuns întrebărilor jurnaliștilor. Ambii au declarat că vor o discuție serioasă referitoare la structura Guvernului dacă vor câștiga cursa prezidențială.

Crin Antonescu n-a rămas în București, ci a plecat la Suceava împreună cu liderii PSD și PNL. Acolo le-a explicat alegătorilor de ce merg împreună la prezidențiale cele două partide.

Sunt șase candidați pe o pagină, cinci candidați pe cealaltă pagină. Așadar, sunt doar două pagini. Greu de crezut că alegătorii se pot încurca. Așa cum s-a mai întâmplat în alte situații să voteze alte partide dacă siglele erau asemănătoare. 

Așadar, candidații spun că mai degrabă contează felul cum își vor face campanie. Precampania este deja în doi. Sunt candidați care își pregătesc sau și-au pregătit deja panouri și afișe prin oraș. Sunt cei mai mulți concentrați foarte mult și pe social-media și, bineînțeles, pe TikTok după succesul pe care l-a avut Călin Georgescu pe TikTok anul trecut. Un succes care însă este sub semnul întrebării. Dacă a fost unul real și legal în totalitate, instanța va decide acest lucru. 

Campania electorală începe pe 4 aprilie, iar alegerile sunt pe 4 și 18 mai.

Ordinea pe buletinul de vot este următoarea:

* poziţia 1 – George Nicolae Simion (Alianţa pentru Unirea Românilor)

* poziţia 2 – George Crin Laurenţiu Antonescu (Alianţa Electorală România Înainte)

* poziţia 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvaţi România)

* poziţia 4 – Cristian Vasile Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)

* poziţia 5 – Marcela Lavinia Şandru (Partidul Umanist Social Liberal)

* poziţia 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)

* poziţia 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)

* poziţia 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)

* poziţia 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)

* poziţia 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)

* poziţia 11 – Nicuşor-Daniel Dan (candidat independent)

Pe 4 aprilie începe campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi se încheie pe 3 mai, la ora 7:00.

Primul tur al scrutinului va avea loc în data de 4 mai, iar al doilea – în 18 mai. 

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata