
Marți, 15 aprilie, în incinta Vivo Cluj, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, instituție din subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează un Târg de lucrări hand-made cu vânzare, dedicat Sărbătorilor Pascale.
Expoziția conține obiecte create de beneficiarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj din unitățile rezidențiale, respectiv:
- icoane,
- tablouri,
- obiecte decorative,
- de pirogravură, dar și
- ornamente destinate sărbătorilor pascale.
Acestea pot fi achiziționate pe toată durata programului de funcționare a centrului comercial, respectiv între orele 10,00 și 22,00.
Alături de beneficiarii DGASPC Cluj – copii și persoane adulte cu dizabilități din unitățile rezidențiale – la târg vor fi prezenți și beneficiarii furnizorilor de servicii sociale private cu care DGASPC Cluj are colaborare, respectiv: Asociația pentru Protejarea și Ajutorarea Handicapaților Neuro – Psihici Cluj – Centrul de Zi “Sf. Maria”, Fundația “Bethesda & Floricica” Beclean, Fundația „Estuar” și Fundația „FEBE”.
Consiliul Județean încurajează clujenii să susțină aceste persoane aflate în nevoie și să le aprecieze, așa cum se cuvine, efortul și talentul!