
Fenomenul rezultatelor testelor antidrog fals pozitive ia amploare, tot mai mulţi cetăţeni au de suferit din cauza erorilor. În ultimul an, peste 40% din rezultatele pozitive la drugtest au fost infirmate de analizele de laborator. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) trage un semnal de alarmă cu privire la abuzurile la care sunt supuşi şoferii.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului reclamă nereguli legate de testarea antidrog în cazul șoferilor, în baza unor rezultate oficiale obținute de la Inspectoratul General al Poliției Române.
Statisticile arată că 43% dintre testările efectuate în perioada iulie 2024 – aprilie 2025 au fost infirmate în baza unor teste toxicologice de laborator. Fundația susține lupta împotriva consumului de stupefiante la volan, însă condamnă sancționarea șoferilor în baza acestor testări false, care înregistrează erori mari.
Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că aceste erori sunt înregistrate în funcție de testare – fie că vorbim despre salivă, urină sau sânge – sau poate concentrația nu este foarte mare pentru depistarea în laborator.
FACIAS a câștigat procesul împotriva Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în beneficiul tuturor șoferilor din România.
Conform FACIAS, prin această hotărâre, judecătorii au decis că Poliția Română trebuie să menţioneze detalii importante privind acuratețea testelor utilizate în trafic. Este vorba despre: eficiența acestora, rata de eroare, dar și eventualele influențe ale medicamentelor, alimentelor sau suplimentelor asupra rezultatelor.
În plus, IGPR este obligată să furnizeze informații privind noile teste pe care intenționează să le achiziționeze: numărul estimat, costurile și calendarul de distribuție la nivel național.
FACIAS a solicitat aceste date în iulie 2024, vizând în mod special aparatele Drager DrugTest 5000 aflate în dotarea Poliției Rutiere. S-a întâmplat acest lucru, întrucât nu existau detalii clare privind gradul de precizie sau cauzele posibile ale rezultatelor fals pozitive.
Într-un răspuns transmis ulterior, IGPR a confirmat că utilizează aproximativ 800 de astfel de dispozitive, fiecare cu un cost de aproape 14.000 de lei. Instituția a mai precizat că testele oferă doar rezultate preliminare, care trebuie confirmate prin analize de laborator.
Cu toate acestea, nu a răspuns întrebărilor privind rata de eroare, interacțiunile cu alte substanțe sau validarea tehnică a echipamentelor.