
Două accidente grave, petrecute aproape concomitent duminică, 15 iunie, în jurul amiezii, au necesitat intervenții ample ale salvatorilor montani și sprijin aero asigurat de elicopterul SMURD Mureș.
Astfel, un cățărător a căzut de pe stâncă în Cheile Turzii, iar coechipierul său a anunțat accidentul la 112. Salvamontiștii care asigurau permanența la Baza Salvamont Cheile Turzii au ajuns în câteva minute la victimă și au imobilizat-o complet cu ajutorul dispozitivelor specifice.
Lor li s-au alăturat și alți voluntari Salvamont, care au ajuns repede la locul accidentului. Traumatismele multiple ale victimei și starea generală a acesteia i-au determinat pe salvatori să ceară imediat sprijin aero. Elicopterul SMURD Mureș, cu medic, l-a troliat pe cățărător în targă și l-a transportat la spital, unde a intrat în operație.
Al doilea caz care a necesitat evacuare aeriană s-a petrecut tot în arealul Cheilor Turzii, mai exact în zona Cascadei Ciucaș.
Astfel, o turistă din Cehia a căzut de la înălțime și a fost anunțat serviciul 112, cu un diagnostic prezumtiv de dublă fractură – tibie și peroneu.
La accident s-a deplasat formația care asigura permanența în Baza Băișoara, precum și salvatori montani care se aflau în timpul liber. Și în acest caz a fost solicitat sprijinului elicopterului SMURD Mureș, care a preluat victima și a transportat-o la spital.



