Proteste în Educație în timpul programului de lucru: sindicaliștii nu vor propunerile de măsuri pentru domeniu
Profesorii exprimă nemulțumiri față de anumite măsuri potențiale care ar putea afecta salariile angajaților din învățământ. Ei doresc să atragă atenția autorităților asupra faptului că nu vor accepta decizii stricte ce ar putea duce la reducerea veniturilor profesorilor.
Sindicatele din învățământ spun că acțiunea de astăzi este mai degrabă un avertisment și nu o grevă. Cursurile nu se vor întrerupe astăzi în sistemul public de învățământ, însă liderii de sindicat își doresc să tragă un semnal de alarmă și le cer guvernanților să nu ia măsuri bruște, cum sunt, de exemplu, tăierile de sporuri sau de salarii, înainte să consulte federațiile sindicale din învățământ.
Liderii de sindicat din Dolj spun că sunt nemulțumiți și de lipsa de transparență care există în acest moment și spun că anumite idei care se rostogolesc în spațiul public crează stres în sistem. Este vorba de creșterea normei didactice, modificarea statutului de titular în învățământ sau ideea ca profesorii să petreacă opt ore în unitatea de învățământ.
Liderii de sindicat spun că își doresc dezbateri punctuale pentru fiecare astfel de măsură în parte, înainte de a fi decisă de guvernanți.