Take a fresh look at your lifestyle.

Accident pe strada Bulgarilor, șoferul băut bine

0

La data de 15 ianuarie, în jurul orei 02.15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Birou Rutier – au depistat un conducător auto, în vârstă de 26 de ani, din Cluj-Napoca, județul Cluj, care se afla sub influența alcoolului.

Cel în cauză fusese implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale, pe strada Bulgarilor, din Cluj-Napoca.

În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a reieșit o concentraţie de peste 0,70  mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus de polițiști la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice. De regulă, valoarea alcoolemiei din aerul expirat este dublă în sânge sau mai mare de atât.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata