Un accident rutier s-a produs, luni după-masă, pe strada Observatorului, din cartierul clujean Zorilor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în coliziune a fost implicat un autoturism şi un excavator. Evenimentul s-a soldat cu rănirea mai multor persoane din autoturism.
Accidentul de pe strada Observatorului s-a produs în jurul orei 17.00. Pompierii au intervenit cu o ambulanţă SMURD, o autospecială de stingere a incendiilor, dar şi un echipaj de descarcerare.
„Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier pe strada Observatorului. Din primele informaţii, în accident sunt implicate un autoturism şi un utilaj. Au fost anunţate victime, dar nu ştim deocamdată numărul lor, colegii mei se află la faţa locului. Ştim că starea lor nu este gravă”, a declarat pentru ZiarulClujean.ro, Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
UPDATE
În urma accidentului, doi adulţi şi un copil au fost răniţi.