Take a fresh look at your lifestyle.

Ambulanță ieșită în decor, patru răniți duși la spital

0
MOBILA

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit, vineri după-masă, la un accident rutier petrecut pe raza localității clujene Pădureni.

În accident a fost implicată o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, găsită de către forțele ISU Cluj în afara părții carosabile.

Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar trei membri ai echipajului, respectiv o pacientă, au primit îngrijiri medicale. Mai exact, este vorba despre două femei și doi bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 48 de ani.

Cu toții au fost conștienți și cooperanți.

La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Toate persoanele au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.

Potrivit polițiștilor, într-o curbă la dreapta, ambulanța a părăsit partea carosabilă și a ieșit în decor. Motivele urmează a fi stabilite.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata