Take a fresh look at your lifestyle.

ANAF investighează un român care nu poate justifica 4 MILIOANE de euro. Politicienii nu intră la verificări

0

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat, vineri seară, că cea mai mare sumă investigată la o persoană fizică dintre cele care vor fi controlate de la 1 iulie este de 4 milioane de euro. Heius a precizat că nici n-a fost nevoie de cine știe ce anchete complexe, pentru că evaziunea a putut fi descoperită prin simple verificări încurcișate.

Lucian Heiuş a declarat, vineri seară, la un post TV, că procedurile de control ale ANAF nu sunt complicate, iar inspectorii merg mult pe principiul avuției la vedere, pe care cei care au dobândit-o nu sunt atât de precuți sau pricepuți încât să o ascundă în locuri mult mai greu de investigat, cum ar fi paradisuri.

”Când vom face cercetări mai amănunţit, e posibil să ajungem chiar mai departe. Nu vă spuneam că avem posibilitatea să verificăm chiar conturi din alte state. Nu am ajuns acolo, pentru că sunt, din păcate, foarte mulţi la care identificăm doar prin aceste mecanisme simple, clare şi care sunt la dispoziţia noastră foarte facil. Da, este o diferenţă de 4 milioane de euro, procedura de control nu este foarte complicată”, a declarat Heiuş, citat de News.ro.

Lucian Heiuş a explicat cum se vor desfăşura controalele la persoanele fizice vizate.

ANCHETA LA ANAF, CA ÎN FAȚA PROCURORILOR. CEI CHEMAȚI AU DREPTUL LA AVOCAT

”Va primi un aviz în care va fi înştiinţat că va urma să fie verificată situaţia fiscală personală. Există de un termen de 60 de zile în care trebuie să depună o declaraţie de patrimoniu şi de venit. Poate să mai ceară o amânare cu 30 de zile până va depune această declaraţie care este un formular tipizat.

El seamănă foarte mult cu declaraţiile de avere şi de interese pe care le depun bugetarii. (…) Este invitat la ANAF, i se dă posibilitatea controlul să aibă loc la sediul ANAF-ului sau la domiciliul lui, unde decide. Poate să fie reprezentat de un avocat, un consultant, de oricine doreşte. (…) 

În final, după ce ajungem sau nu ajungem la un numitor comun, se face acea diferenţă, se stabileşte suma impozabilă, se calculează impozitul şi accesoriile aferente pe diferenţa pe care noi considerăm că ar trebui să o plătească. Sper să fim o situaţie care să fie acceptată de persoană. 

Se emite actul administrativ fiscal, o decizie de impunere şi ea poate să fie achitată sau persoana fizică respectivă are posibilitatea să o conteste. Dacă la contestaţii îi este respinsă, contestaţia va putea să meargă în instanţă. Şi atunci când merge în instanţe devine public inclusiv cine este persoana respectivă”, a declarat Lucian Heiuş.

ȘEFUL ANAF SE SPALĂ PE MÂINI DE POLITICIENI. DE EI SE OCUPĂ A.N.I

Întrebat dacă printre persoanele fizice verificate se numără şi bugetari, Heiuş a declarat că nu a intrat în asemenea analize.

”Nu contează cine este persoana, trebuie să fie supuse exact aceloraşi reguli ca oricine altcineva. Dacă mă întrebaţi, eu nu cred că sunt foarte mulţi bugetari. Ştiu că multă lume îşi imaginează că ar fi oameni din sfera politică sau din sfera administrativă. Eu cred că nu.

Fiecare bugetar, fiecare om politic depune declaraţia de avere şi de interese, iar competenţa de a verifica diferenţele care apar de la an la an între venituri şi activele dobândite este la Agenţia Naţională de Integritate, care ştiu cum funcţionează şi analizează an de an aceste lucruri.

Nu cred că acolo este marea problemă, ci este la cei care fac evaziune fiscală şi aici este competenţa ANAF-ului. Noi urmărim acest fenomen să încercăm să-l restrângem pe cât se poate pentru a creşte încasările la bugetul de stat”, a declarat Lucian Heiuş.

Acesta a adăugat că numeralul este mai greu de verificat.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata