Take a fresh look at your lifestyle.
PSD-top-header

Aparatul necesar recoltării plasmei lipsește la Cluj din cauza birocrației

0

Cluj-Napoca este orașul care are una dintre cele mai mai rate de infectare cu virusul SARS COV 2 și, cu toate acestea, nu dispune de un aparat pentru recoltarea plasmei salvatoare pentru pacienții în stare gravă. De vină e birocrația: aparatul lipsește pentru că nu a fost depusă o cerere în acest sens.

Aparatul de plasmafereză poate preleva 600 de mililitri de plasmă cu anticorpi de la fiecare donator care a fost infectat cu SARS-COV2, iar donarea de plasmă cu ajutorul aparatului se poate efectua la un interval de 2-4 săptămâni, mult mai des decât donarea de sânge care se face la intervale de Tratamentul s-a dovedit salvator pentru sute de pacienți în stare gravă care altfel nu ar fi supraviețuit.

”Donarea de plasmă se face din donarea de sânge integral și din sângele integral noi obținem o unitate de plasmă și una de concentrat eritrocitar. Pe mine mă favorizează că centru să am și concentrat eritrocitar și plasmă imună”, spune Adriana Sime, directoarea Centrului de Transfuzii Cluj, potrivit TVR.

În alte Centre de Transfuzie Sanguină din țară, donarea de plasmă se face cu ajutorul unor aparate de plasmafereză. Însă la Cluj, donatorii care doresc să ajute pacienții cu forme grave ale infecției cu SARS-COV2 nu au această posibilitate.

”Am fost refuzat pe motiv că sângele se donează după procedura clasică, o dată la două luni jumătate, iar dânșii nu au aparat de plasmafereză. Am și eu niște părinți în vârstă. Dacă, Doamne Ferește, unul dintre părinții mei se îmbolnăvește, eu ce fac? Nu mai pot dona la momentul oportun pentru unul dintre părinții mei pentru că nu are Clujul aparat de plasmafereză?!”, spune un donator de plasmă.

Conducerea Centrului de Transfuzii din Cluj susține că aparatul nu a fost solicitat până acum pentru că nu a fost necesar.

Municipiul Cluj Napoca are la momentul actual o rată de infectare cu COVID 19 de peste 9 la mie, printre cele mai ridicate din țară.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata