
Atenție! Asociația InfoCons avertizează că unele creme de protecție solară pot conține ingrediente chimice potențial periculoase. De la începutul anului și până în prezent, au fost emise peste 30 de alerte la nivel european referitoare la diverse tipuri de produse pentru protecție solară.
Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, a făcut precizări despre cremele pentru protecție solară cu SPF în care au fost detectate substanțe toxice interzise și în legătură cu care au fost emise „alerte de periculozitate imediată” la nivelul Uniunii Europene.
„Cele care au fost date și sunt notificate în sistemul european de alerte cu periculozitate imediată, care ar trebui să nu mai fie la vânzare, din păcate pe anumite site-uri și în anumite magazine se mai găsesc, mai ales în zona plajelor, și atunci trebuie să fim și noi atenți ca și consumatori, pentru că periculozitatea este gravă. Conțin substanțe care sunt interzise pentru a fi utilizate pe teritoriul UE, chiar dacă sunt branduri de renume, probabil pe linii de producții diferite le fac pentru în afara spațiului UE și ajung aici.
Discutăm despre substanțe care atacă fătul nenăscut, aparatul reproducător. Discutăm despre informări cu privire la o alertă gravă de neconformitate. Și este foarte simplu: în aplicația europeană de protecția consumatorului InfoCons găsim toate alertele, scanăm codul de bare când vrem să cumpărăm o cremă de plajă, și dacă este într-un sistem de alertă ne apare imediat.
Și să nu ne îmbătăm cu apă rece. Dacă vedem un astfel de produs la o reducere foarte mare sau dacă o găsim undeva, este ultimul produs într-un magazin, nu cumpărăm înainte de a verifica sistemul de alerte InfoCons pentru că altfel s-ar putea să ne trezim cu probleme extrem de grave.”