Take a fresh look at your lifestyle.

Atenție, polei pe unele drumuri județene din Cluj!

0

În cursul dimineţii de vineri, 14 decembrie, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se în condiţii specifice sezonului rece, anunță CJ Cluj.

În condițiile în care, în ultimele 24 de ore, precipitațiile sub formă de ninsoare au fost reduse din punct de vedere cantitativ, din cauza temperaturilor scăzute, unele drumuri județene au fost afectate de fenomenul de polei.

“În acest context, pentru asigurarea condiţiilor optime de circulaţie, în ultimul interval de timp s-a intervenit pe nu mai puțin de 50 de drumuri județene, cu 26 de utilaje. În urma acestor acțiuni, a fost folosită o cantitate totală de peste 200 de tone de material antiderapant.

În continuare, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate”, se arată într-o informare a Consiliului Județean Cluj.

De altfel, de la începutul sezonului rece CJ Cluj anunță aproape zilnic că împrăștie zeci de tone de material antiderapant pe drumurile județene. Cu toate acestea încă există drumuri județene afectate de polei.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata