
Se anunță haos săptămâna viitoare pentru elevii şi profesorii din liceele în care are loc examenul de bacalaureat. Copiii din ceilalţi ani de studiu vor fi trimişi să învețe online, de acasă. Profesorii lor vor fi implicaţi în desfăşurarea probelor scrise ale examenului maturităţii sau la corectat.
Pentru anul viitor directorii aşteaptă ca ministerul să propună un alt calendar pentru acest examen, care să nu mai dea peste cap întregul sistem.
Perioada care urmează este extrem de fragmentată pentru sistemul de învăţământ românesc. Joi este zi liberă, pentru că e Ziua Învăţătorului. Vineri, în schimb, e zi de şcoală.
Dar luni e din nou zi liberă, pentru că vorbim de a două zi de Rusalii. Iar de marţi începe examenul de bacalaureat. În liceele în care vor fi susţinute probele examenului maturităţii, elevii din ceilalţi ani de studiu vor fi trimişi acasă să înveţe în sistem online.
Organizarea examenului de bacalaureat în timpul anului şcolar e o provocare pentru directori şi profesori.
Chiar şi în liceele în care se învaţă într-un singur schimb, elevii din clasele IX-XI nu ar putea fi aduşi la cursuri în a două parte a zilei.
Primele rezultate ale examenului de bacalaureat vor fi afişate pe 20 iunie.