Călin Georgescu atacă dur UE: ”Eu nu am nevoie de banii lor… poporul îl are pe Dumnezeu”

Călin Georgescu a acordat un interviu controversatei jurnaliste pro-ruse din Republica Moldova, Natalia Morari, partenera lui Veaceslav Platon, un oligarh care s-a refugiat la Londra după ce a fost acuzat de implicare în furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc. Interviul, subtitrat în limba rusă, durează o oră și conține numeroase critici la adresa Uniunii Europene. Georgescu a declarat că nu își dorește ca România să acceseze fonduri europene, afirmând că „poporul îl are pe Dumnezeu”.
”Nu vă este teamă că ajungând președinte al României riscați să se blocheze fondurile europene?”, l-a întrebat Natalia Morari pe Georgescu.
”Trebuie să înțelegeți un lucru. Tu intri într-o asociație ca să te ajuți unii cu alții. Noi vedem ce s-a întâmplat, avantaje și dezavantaje. Eu spun un lucru: când am vorbit de naționalizare, am vorbit de resursele țării, din mâna marilor corporații să revină poporului român. Noi ne putem dezvolta singuri. Putem să ne dezvoltăm și mai bine. Eu ca țară în Europa sunt dinainte să se nască Bruxelles-ul. Sunt prin civilizație, prin cultură, prin istorie. Și am devenit membri ai Uniunii Europene îmbogățind cultura, tradițiile, sistemul de valori. Exact cu spunea JD Vance, dacă nu avem același sistem de valori în special bazate pe libertate și pe democrație cum putem să corespondăm. Și atunci nu sunt interesat de aceste poziții pentru că eu sunt interesat de măreția poporului român. Nu mă interesează ce spun ei (cei de la Bruxelles – n.r.).
Poporul român este creator de istorie, acum când vorbim poporul român își crează singur istoria, și ei sunt disperați pentru asta. Cine este interesat de banii UE? Țara este bogată, eu nu am nevoie de banii lor. Poporul român îl are pe Dumnezeu. Deci nu ne interesează. Independența unei țări vine din capacitatea de a se finanța singură”, a spus Călin Georgescu.

„România va fi motorul Europei. Germania nu are cum să mai fie, că nu are de unde. Aceste sancțiuni pe care le-au gândit acești tribali s-au întors ca un bumerang, pentru că nu mai au de unde să susțină economia. România va avea de unde. Asta doresc eu României. Să devină motorul principal al Europei. Lucrurile se vor schimba, de unde? Din economie. Nu am nevoie de banii lor, ce să faci cu ei? Cu banii nu poți să faci nimic, s-au vândut destui pe doi bani, inclusiv prin țările vecine”, a susținut el.
„Ștefan cel Mare a stat drept în momentul în care a fost încercarea de a fi cotropit, atunci te cotropea Imperiul Otoman, acum te cotropește Uniunea Europeană”, a mai declarat Georgescu.
Acesta a atacat dur UE și marți, într-un alt interviu, acordat lui James Freeman.
„Influența Bruxelles-ului este uriașă, absolut uriașă. Nu există nicio îndoială. Puterea politică din România are o relație foarte puternică cu cu Bruxelles-ul. Cu alte cuvinte, nu suntem liberi. Deoarece în momentul în care ai această influență înseamnă că nu ești nimic, ești doar un sclav al cuiva. Asta este un fel de sclavie pe care statul român o pune pe masa Bruxelles-ului. Și desigur, nu este bine, dar este o situație dramatică pentru viitor”, a declarat Călin Georgescu în interviu.