Take a fresh look at your lifestyle.

Câștigul salarial mediu net a crescut. Domeniile cu cele mai mici sume

0

Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.620 lei în luna decembrie a anului trecut, în creştere faţă de luna precedentă cu 209 lei (+6,1%), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (8.350 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.685 lei), potrivit TVR.

În luna decembrie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.906 lei, cu 341 lei (+6,1%) mai mare decât în luna noiembrie 2020.

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,4%.

În ultima lună a anului trecut, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, a realizărilor de producţie ori a încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte). Rezultatul a fost influențat și de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), cu 28,2%, în industria metalurgică, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor produse din minerale nemetalice şi în telecomunicaţii, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în transporturi aeriene (-5,2%) şi în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-2%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+6,7%, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete/vouchere de vacanţă) şi a stimulentului de risc pentru personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, în conformitate cu prevederile legale în vigoare), respectiv în administraţie publică (+1,3%).

Câştigul salarial mediu net a scăzut în învăţământ comparativ cu luna precedentă (-2,4%), ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

Indicele câştigului salarial real a fost 106,2% pentru luna decembrie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 105,7% pentru luna decembrie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 242,3%, cu 13,2 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2020.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata

shell indir php shell php shell web shell php shell indir shell bypass php shell Exploit,Web hack Tools https://phpshellscripts.com/ banko maçlar desi porn okey oyna cialis 20 mg Viagra Fiyatı 2020 cialis jel viagra fiyat gay sohbet şişli travesti merter escort beşiktaş escort grandpashabet meritroyalbet perabet chat windows 10 pro lisans yetişkin sohbet antika eşya alanlar şişli escort mecidiyeköy escort şişli escort maltepe escort ankara eskort istanbul evden eve nakliyat istanbul escort web tasarım bosch servisi güvenilir bahis siteleri adana escort nişantaşı escort etiler escort ataköy escort buy medicine online canlı maç izle canlı maç izle