Românii vor rămâne cu ceva mai mulţi bani în mână după majorarea salariului minim. Începe numărătoarea inversă pentru alegeri, iar peste o săptămână vom fi cu toţii în focul alegerilor locale şi europarlamentare din 2024.
Una dintre deciziile majore pe care le pregăteşte Guvernul în ultima săptămână înainte de alegeri este majorarea salariului minim.
Săptămâna viitoare va adopta Guvernul în ședință ordonanța de urgență pentru majorarea salariului minim pe economie.
Însă în același timp, Executivul are foarte multe cheltuieli de făcut în această perioadă.
Dacă vorbim de salariul minim, acesta va crește de la 3.300 lei brut la 3.700 lei brut. Acum este 3.300 lei brut, ceea ce înseamnă un net de 2.080 lei.
De la 1 iulie, deci peste o lună, va ajunge la 3.700 lei brut, iar 300 lei urmează să fie scutiți de taxe și nu 200 de lei, cum se întâmplă în acest moment.
Aceasta a fost o solicitare din partea mediului de afaceri, susținută de premierul Marcel Ciolacu, însă nu înainte de a primi o analiză de la Ministerul de Finanțe.
Astfel, de la 1 iulie, netul va ajunge la 2.352 lei.
În același timp, Guvernul are foarte multe cheltuieli de făcut și asta pentru că fix din această lună se acordă două majorări.
Vorbim de a doua tranșă pentru angajații din Sănătate și Asistență socială. O creștere de 20% vor avea aceștia din această lună.
De asemenea, se acordă și a doua tranșă pentru educație, pentru cadrele didactice, care vor beneficia de 7% în plus la salariu.
Tocmai din acest motiv, pentru că sunt foarte multe cheltuieli pe care le are de făcut, Guvernul trebuie să facă și economii și vom vedea de unde va tăia Executivul.
În prezent este în analiză în coaliție reducerea cheltuielilor bugetare.
Vor fi făcute economii la ministere, însă nu este suficient. Vor fi mai puține cheltuieli pentru cumpărăturile curente, dar analizează în această perioadă cei din coaliție de unde să mai facă aceste economii pentru a acoperi toate majorările pe care le va acorda Executivul în perioada următoare.