Take a fresh look at your lifestyle.

Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj face apel la toți cei care pot dona sânge

0

Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj face un apel la toți cei care pot dona sânge în următoarele zile. Este nevoie urgentă de toate grupele de sânge. Numărul solicitărilor este tot mai mare – atât din partea clinicilor cât și a spitalelor din Cluj, inclusiv din județele vecine. În fiecare zi, la centru vin câteva zeci de persoane, însă ar fi nevoie măcar de o sută de donatori zilnic, pentru a face față situației.

Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj anunță că este nevoie urgentă de toate grupele de sânge, dar în special de cele negative.

Reprezentanții Centrului fac acest apel și pentru că urmează câteva zile libere, de Sărbătorile de Paște. Astfel, donatorii sunt chemați în această săptămână, când Centrul este încă deschis.

Donatorii fideli spun că procesul este unul foarte simplu și îi îndeamnă pe toți cei care nu au probleme de sănătate să vină la Centru.

Donatorii sunt așteptați la Centrul de Transfuzie Sanguină în fiecare zi, între orele 7.30 și 13.30, cu o pauză între 11 și 11.30. În Vinerea Mare și luni, în a doua zi de Paște, centrul va fi închis.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata