Take a fresh look at your lifestyle.

Cine este tânărul arestat pentru trafic de droguri de mare risc și cum a fost prins

0

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat de 23 de ani din Cluj-Napoca, pe nume Alexandru Marius Părăuan, bănuit de trafic de droguri de mare risc. Cel în cauză a fost arestat pentru 30 de zile.

Potrivit unor surse, poliţiştii  Secției 4 Poliție Cluj–Napoca l-au depistat  în flagrant delict Alexandru Marius Părăuan, de 23 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care avea asupra lui 70 de comprimate cu inscripţia MDMA, 38 de pliculeţe autosigilante cu substanţe susceptibil a fi psihoactive, un cântar electronic, un grinder şi suma de 1.275 de lei.

Tânărul a fost depistat pe strada Sfântul Ioan din Făget. Acesta a avut un comportament suspect la vederea agenților. Oamenii legii au trecut la percheziționarea corporală a tânărului și așa au descoperit drogurile.

„În aceeași zi, poliţiştii antidrog din Cluj au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în urma căruia au fost ridicate aproape 200 de grame de substanţe psihoactive, 2 grame de cannabis, un grinder, 2 telefoane mobile şi 22 de pliculeţe cu urme de susbstanţe psihoactive”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj.

Bărbatul a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Citește și …

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata