Take a fresh look at your lifestyle.

Clujean arestat pentru conducere sub influența puternică a alcoolului!

0

sofer-beat1Un tânăr de 25 de ani, din Cluj-Napoca a fost reținut de poliţiştii clujeni pentru 24 de ore, după ce a fost depistat în trafic, cu o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Conducătorul auto a fost depistat de către poliţişti duminică, 23 noiembrie, în jurul orei 19:10, circulând pe strada Arinilor, din Cluj-Napoca. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul respirat.

„Faţă de bărbatul de 25 de ani, din Cluj-Napoca, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută şi sancţionată de Codul penal. Poliţiştii l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe conducătorul auto, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj”, informează IPJ Cluj.

Ca măsură preventivă, reprezentanţii parchetului au dispus faţă de acesta controlul judiciar.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata