Take a fresh look at your lifestyle.

Clujean cu spirit civic, bătut rău de un hoț în centrul Clujului. Polițiștii s-au sesizat din oficiu

1 4

clujean-cu-spirit-civic-batut-de-hotDupă ce pe Facebook au apărut imagini, în care un cetăţean cu spirit civic este agresat de către un bărbat bănuit de comiterea unei tentative de furt, faptă de natură a stârni indignarea celor din jur, poliţiştii clujeni s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În fapt, la data de 18.10.2016, în jurul orei 16:30, în staţia de autobuz din Piaţa Ştefan cel Mare, din Cluj-Napoca, un cetăţean ar fi atenţionat o femeie cu privire la faptul că bărbatul de alături ar fi încercat să îi sustragă bunuri.

Drept urmare, bărbatul în cauză ar fi devenit recalcitrant, agresându-l pe cetăţeanul cu spirit civic. Totodată, acesta ar fi spart geamul unui magazin în care persoana vătămată ar fi încercat să se refugieze.

Deşi, până în prezent, persoanele vătămate nu au depus plângeri împotriva agresorului, poliţiştii s-au sesizat şi efectuează cercetări pentru identificarea şi tragerea acestuia la răspundere penală.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj promovează spiritul civic şi încurajează cetăţenii să vină în sprijinul poliţiştilor pentru prevenirea faptelor antisociale, luînd măsuri ferme faţă de cei care încalcă legea şi prezintă comportamente violente.

Citește și …
VIDEO – Hoțul care l-a bătut pe clujeanul cu spirit civic a ajuns în arest

1 Comentariu
  1. hennessy spune

    hot ? esti orb ?

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata