Take a fresh look at your lifestyle.

Clujeanul suspectat ieri nu are coronavirus. Alte 24 de probe au fost testate

0

Clujeanul din satul Boian, comuna Ceanu Mare, suspectat ieri că ar avea coronavirus a primit astăzi răspunsul medicilor. El, întors recent din Bergamo, nu are virusul COVID-19, așa cum se credea, parțial, potrivit prefectului Mircea Abrudean. Tot astăzi au fost analizate alte 24 de probe, printre care una de la bărbatul din Maramureș, de 45 de ani, internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca.

În cazul maramureșeanului, medicii au constatat că virusul este încă prezent în organism și rămâne internat. Acesta s-a întors în 25 februarie din Italia, iar câteva zile mai târziu era depistat pozitiv.

Celelalte 23 de teste efectuate astăzi la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca au ieșit negativ.

La Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj se află internate, în prezent, două persoane cu coronavirus. Este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, din județul Maramureș și o femeie, de 70 de ani, din județul Mureș, ambii întorși din Italia. 

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata