Take a fresh look at your lifestyle.

Clujeni reținuți pentru un jaf de 10.000 de lei, dat la Apahida

0

retinutiDoi bărbaţi, bănuiţi că ar fi sustras unelte electrice, au fost surprinşi, în flagrant delict, de poliţişti şi reţinuţi pentru 24 de ore. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 10.000 lei, a fost recuperat în totalitate.

La data de 15 februarie, ora 06:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Secţia 2 Poliţie Rurală Apahida, au surprins, în flagrant delict, doi bărbaţi, bănuiţi de furt calificat.

În fapt, cei doi, de 35 şi 39 de ani, au fost depistaţi în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-o hală industrială, situată pe raza comunei Apahida.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti au fost recuperate bunurile sustrase, o parte dintre acestea fiind descoperite în câmp, unde există suspiciuni că ar fi fost depozitate de cei în cauză, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Partea vătămată a reclamat un prejudiciu de aproximativ 10.000 lei, fiind sustrase mai multe unelte electrice (polizoare, motoare, etc.)

Cei doi bărbaţi, din comuna Apahida, au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar instanţa competentă a luat măsura arestului la domiciliu.

Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata