Take a fresh look at your lifestyle.

Comercianţii din Dej, verificaţi de poliţişti. Amenzile “au curs”

0

politiaLa data de 17 septembrie, între orele 16:00-19:00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Dej şi din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au acţionat pentru combaterea indisciplinei rutiere şi asigurarea respectării prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Totodată, s-a acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, verificarea legalităţii transporturilor de  mărfuri.

În cadrul activităţilor au fost verificate peste 130 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice 57 de sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi 3 prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Poliţiştii rutieri au transmis tuturor participanţilor la trafic recomandări preventive cu privire la principalele cauze ale accidentelor de circulaţie.

Acţiunile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj continuă pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor care periclitează siguranţa comunităţii.

Citește și
SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata