
Negru Gabriel Călin, consilier local în Poieni, a fost victima unei agresiuni în seara zilei de 1 mai. Incidentul s-a petrecut în satul Bologa, agresorul fiind tot din acea zonă. Potrivit informațiilor, conflictul a avut la bază o dispută legată de un teren. În urma evenimentului a fost deschis un dosar penal în acest caz.
Potrivit unui martor, incidentul s-a petrecut după-amiază. Omul violent l-ar fi lovit pe consilier cu pumnul în zona cefei. Ulterior loviturii, consilierul nu s-ar fi simțit tocmai bine.
„Consilier al comunei Poieni lovit de un locuitor al satului Bologa. Agresorul are nenumărate plângeri la poliția comunei din partea vecinilor pentru comportament violent sau neadecvat, plângeri care nu au avut vreo soluționare. Consilierul local se numește Negru Gabriel Călin. Evenimentul a avut loc în seara zilei de 01-05-2025 în jurul orelor 19:30”, spune martorul.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj confirmă incidentul. Oamenii legii au intervenit în urma unui apel la 112 și au constatat că cele sesizate se confirmă. Consilierul local a depus plângere pentru loviri și alte violențe, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
„În data de 1 mai a.c., în jurul orei 19.50, polițiștii din cadrul Secției Rurale 8 Huedin au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat de 41 de ani, în timp ce se afla în satul Bologa, în proximitatea unui imobil, ar fi fost agresat fizic, fiind lovit cu pumnul în zona cefei, în contextul unor discuții contradictorii referitoare la un teren, purtate cu un bărbat de 50 de ani. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.