Consiliul Județean Cluj dă startul perioadei de depunere a cererilor pentru finanțări nerambursabile

Consiliul Județean Cluj a publicat pe prima pagină a site-ului propriu, la adresa www.cjcluj.ro, informațiile pentru obținerea fondurilor nerambursabile din bugetul forului administrativ județean pentru anul 2025.
Organizațiile neguvernamentale și entitățile publice din județ care implementează programe și proiecte din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii, precum și a cultelor religioase, sunt invitate să pregătească și să depună cererile de finanțare.
Pentru sesiunea de finanțare din acest an cei interesați vor derula întregul proces de depunere a cererilor exclusiv on-line, accesând aplicația Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi).
Depunerea solicitărilor de către entitățile eligibile se poate face într-un interval de 30 de zile, începând cu ziua de marți, 1 aprilie 2025 și până în ziua de miercuri, 30 aprilie, ora 24.00, în aplicația Ghișeul Unic.
În ceea ce privește sumele alocate pentru susținerea inițiativelor care se încadrează în domeniile anterior menționate, pentru programele și proiectele din sfera tineretului și socio-educaționale a fost alocată suma de 1.200.000 lei, pentru susținerea structurilor sportive suma disponibilă este de 1.600.000 lei, iar pentru programele, proiectele și acțiunile organizate în domeniul cultural s-au alocat 1.200.000 lei. De asemenea, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute legal în România le-a fost repartizată suma de 4.100.000 lei.
Documentația necesară finanțării nerambursabile, respectiv formularele tip, documentele care trebuie anexate acestora, precum și regulamentele pe baza cărora se realizează evaluarea și selecția proiectelor poate fi consultată prin accesarea site-ului oficial al instituției www.cjcluj.ro.