Take a fresh look at your lifestyle.

De beat ce era, un clujean a făcut accident lângă sediul Poliţiei Cluj şi a crezut că scapă!

0

sofer-beatUn clujean de 51 de ani, rupt de beat a urcat la volan şi a produs un accident rutier chiar lângă Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj. Ghinionul lui a fost că oamenii legii care se aflau în patrulare l-au văzut, iar când şi-au dat seama că duhneşte a alcool s-au hotărât să îl şi testeze cu etilotestul.

Poliţiştii l-au depistat pe şofer miercuri, în jurul orei 10:45, iar la testarea cu aparatul etilotest a reieşit că acesta avea o concentraţie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi fost implicat şi într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, produs la intersecţia străzilor Traian cu Decebal, din municipiul Cluj-Napoca. Faţă de bărbat se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ‚conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe’, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, potrivit IPJ Cluj.

Şoferul a fost depistat în cadrul unei acţiuni complexe a poliţiştilor în Cluj-Napoca, în urma căreia aceştia au reţinut 12 permise de conducere şi au dat amenzi de 12.000 de lei.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata