Take a fresh look at your lifestyle.

De ce îi conving polițiștii clujeni pe răniții ușor din accidentele rutiere să nu meargă la spital. Declarații halucinante!

1

După ce publicația noastră a prezentat articolul „GALERIE FOTO – Accident cu 4 mașini pe strada Primăverii, în Mănăștur. Polițiștii ar fi „combinat” victima să nu meargă la spital„, mai mulți polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj ne-au contactat pentru a ne spune ce este cu acest obicei. Practica anchetatorilor de a convinge victimele rănite ușor să nu meargă la spital cu ambulanța este o una veche. Asta reiese și din numărul mare de pacienți care s-au deplasat la spital, după accidente rutiere, pe cont propriu, când și-au dat seama că au dureri sau li s-a înrăutățit starea de sănătate. Avem cifrele, mai jos!

După publicarea articolului în cauză, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj au scos flăcări pe nări. Publicația noastră le-a oferit, atunci, ocazia de a-și exprima un punct de vedere referitor la acuzații, dar nu au răspuns la telefonul de serviciu. Așa fac de obicei, când este vorba de situații “delicate” și mai nou după-masa.

Și, după cum era de așteptat, alți polițiști din cadrul IPJ Cluj ne-au contactat, prin diverse forme, pentru a ne spune de ce trebuie convinși răniții ușor din accidente rutiere să nu meargă la spital. Unii agenți nu sunt de acord cu obiceiul prost, dar tac și fac de frica șefilor. Mai jos, sub protecția anonimatului, vă prezentăm declarațiile. Nimeni nu își asumă public vreo declarație cu nume și prenume și e simplu de înțeles de ce.  Trebuie doar să ne uităm în istoria recentă cu actor principal agentul Sergiu Todea, care era cât pe ce să fie declarat nebun, după ce și-a oprit șeful în trafic.

Pentru a vedea amploarea fenomenului, am solicitat un punct de vedere Spitalului Județean de Urgență Cluj. Reprezentanții acestei instituții ne-au dat răspunsul în baza statisticilor pe care le dețin în primele 11 luni ale anului 2016.

“Conform statisticilor pe care le avem în prezent, în 2016, au existat 290 de cazuri în care pacienții s-au prezentat, cu mijloace proprii, în UPU, post accident rutier”, se precizează în răspunsul celor de la Spitalul Județean de Urgență Cluj.

Acest răspuns vizează doar Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca, nu și camerele de gardă de la Huedin, Turda, Câmpia Turzii, Gherla și Dej.

Desigur, nu toți cei 290 de răniți au fost convinși să nu meargă la spital cu ambulanța. Numărul lor tot mare rămâne dacă e să luăm în calcul faptul că obiceiul de convingere a victimelor este în tot județul, iar cifre de la celelalte 5 spitale din județul Cluj nu avem.

OBICEI VECHI, POLIȚIȘTI PEDEPSIȚI

Unul dintre agenții care a luat legătura cu noi ne-a spus că obiceiul nesănătos de a convinge răniții ușor să nu meargă la spital este vechi. Atât de vechi, încă din vremea fostului inspector șef al IPJ Cluj, Ioan Păcurar.

„În vremea lui Păcu (n.r. Ioan Păcurar) a început acest obicei și se păstrează și în zilele noastre. Poate actualul manager (n.r. Ciprian Miron) va reuși să schimbe acest obicei prost. Vă spun doar că în vremea lui Păcurar, după evenimente rutiere grave, polițiștii din operativ erau mustrați în ultimul hal și pedepsiți să facă câteva ore pe zi circulație. Adică să stăm în post, pe marginea drumului. Și nu puteam să plecăm că eram controlați, nu știam când vine să ne monitorizeze și la ce oră. Asta doar pentru ca un bezmetic calcă pedala de accelerație și provoacă un accident. Desigur, măsura nu a avut niciun efect de prevenție, dar era felul celor de la conducere de a-și bate joc de noi”, spune un agent.

STATISTICA ȘI CONCURENȚA ÎNTRE IPJ-uri

Un alt polițist din Cluj ne arată fenomenul din punctul său de vedere. De această dată asistăm la ceva inexplicabil: concurență între inspectoratele județene de poliție. O concurență ce nu poate fi luată în discuție când vine vorba de accidente rutiere, dat fiind faptul că avem atâtea forme de relief.

„E foarte simplu de înțeles de ce răniții ușor nu trebuie să meargă la spital. În fiecare an există o medie anuală a accidentelor rutiere. Cu cât mai puține victime raportate, cu atât mai bine dai în ochii celor de la București. Anual se raportează accidente cu răniți ușor, cu răniți grav, cu morți. Din asta trebuie înțeles că,  în viziunea șefilor, înseamnă că s-a făcut prevenție și nu au avut loc acele accidente. Asta cu riscul ca un rănit ușor, aparent, să aibă fracturi interne și din cauza adrenalinei să nu simtă. Și aici mai intervine și concurența între inspectorate. Vezi Doamne, care inspectorat are mai puțini răniți și accidente înseamnă că și-a făcut treaba pe prevenție. Dar nici asta nu înseamnă nimic. Vine un nebun cu un microbuz, în ultima zi a anului, mor trei oameni și alți șase sunt răniți grav și s-a dus dracu statistica. Clujul, în 2016, stă bine în statistică, suntem sub medie”, spune omul legii.

MUNCĂ MULTĂ, OAMENI PUȚINI

Alt motiv pentru care răniții ușor nu trebuie să ajungă la spital ne este explicat, desigur, de un alt polițist. Acesta spune că numărul dosarelor penale înregistrate în cazul accidentelor rutiere este foarte mare. Pentru a evita blocarea lucrătorilor poliției cu alte dosare se ajunge în situația în care răniții ușor sunt convinși să nu meargă la spital. Neexistând victimă nu există dosar penal.

„Volumul de muncă este exagerat de mare raportat la numărul de polițiști. De multe ori, în situații care aparent sunt ușoare, oamenilor li se recomandă să nu meargă la spital. De obicei sunt folosite pretexte care sunt în dezavantajul lor, mici minciunele. Omul în stare de șoc nu analizează și renunță la ideea de spital. Dacă persoana nu merge la spital, nu avem accident cu victimă, ci o tamponare. Deci, nu avem dosar … Tamponările nu intră în statisticile noastre”, spune un alt lucrător în cadrul IPJ Cluj.

ACCIDENTE MUTATE PENTRU STATISTICĂ

Șocant este că unele accidente sunt mutate, în documentele de cercetare, din locul în care s-au produs. Polițiștii arată că au fost situații în care un accident, cei drept fără conotații penale, a fost mutat pe foile de cercetare, totul pentru a nu apărea un rănit în plus pe statistica anuală.

„Anii trecuți, că acum nu am mai auzit, au fost situații în care lucrătorii de poliție au fost obligați de șefi să mute un accident de pe un drum european/național în afara lui. Aici vorbim de autoaccidentări, bicicliști, căruțași e.t.c. care circulau pe șosea și au căzut și s-au autoaccidentat. Și astea tot accidente rutiere sunt, că se produc pe suprafața părții carosabile. Pentru a nu apărea accident cu victimă în statistică, el trebuia să figureze că s-a petrecut în afara carosabilului. Nu aveai ce face, trebuia să execuți, să dea bine în ochii șefilor”, spune un alt polițist.

Am solicitat un punct de vedere și de la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. Reprezentanții acestei instituții nu comentat ceea ce spun polițiștii, dar nici nu și-au contrazis colegii care au făcut declarațiile de mai sus.

“Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj încurajează polițiștii să dea dovadă de fermitate și să ia măsurile legale care se impun în fiecare situație cu care se confruntă.

Analizele care se realizează au drept scop stabilirea unor măsuri menite să eficientizeze activitățile desfășurate pentru prevenirea accidentelor de circulație și diminuarea riscurilor de producere a acestora, creșterea siguranței circulației pe drumurile publice a tuturor participanților la trafic.

Astfel, indicatorii analizați se referă la cauzele producerii accidentelor de circulație, mecanismele de producere ale acestora, zonele care prezintă un risc crescut în producerea acestora, etc. Aceste date sunt folosite exclusiv de către polițiști în scop preventiv, în stabilirea direcțiilor de acțiune.

În orice situație, prin urmare și în cazul unui accident rutier, polițistul este dator și are obligația de a explica persoanelor implicate procedura legală care urmează a se derula.

În ceea ce privește starea de sănătate și leziunile suferite de victimele accidentelor de circulație, menționăm faptul că personalul specializat chemat la fața locului poate face recomandări în ceea ce privește transportul la unitatea medicală.

Profesionalismul​ şi eficienţa ​muncii depuse de către polițiști nu se apreciază în funcție de statistici, nefiind promovat un astfel de concept.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj promovează legalitatea măsurilor luate, corectitudinea,​ imparţialitatea şi​ echidistanţa în munca desfăşurată”, se arată în răspunsul celor de la IPJ.

Citește și
1 Comentariu
  1. zoli spune

    aceasta metoda stalinista a luat amploare in timpul inspectorului sef pacurar si a miliardarului Muresan zis mexu care era la rutiera si apoi promovat adjunct al ipj,cei doi au solicit politistilor sa convinga pe ranitii usor din accidente sa nu mearga la spital pt ca acele accidente sa nu fie raportate la Bucuresti,si pentru a nu se continua cercetarile in astfel de accidente,asa cei doi jupini ai politiei cluj aratau in statistici ca au accidente putine pt a fi premiati de bucuresti,si pt a nu fi controlati,daca raportaau accidentele pe real erau verificati de bucuresti si nu mai puteau sa-si faca afacerile murdare in cluj

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata