Doi elevi din Franța au câștigat premiul întâi la concursul de artă murală care a avut loc în acest weekend, la Cluj-Napoca
Concursul internațional de artă murală dedicat tinerilor artiști din toată lumea, “M.Y. – Murals of Youth”, și-a desemnat câștigătorii la finalul a trei zile de concurs. Evenimentul, ajuns la a doua ediție, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
După selecția portofoliilor de participare, în competiție au intrat mai mulți elevi de liceu din România, Franța și Albania care au lucrat individual sau în echipe pentru a da culoare celor zece pânze din Piața Unirii. Juriul, format din Sergiu Georgian Mazerschi, Karla Broșteanu, Kero Zen și Iulian Andercău, a decis ca premiul întâi în valoare de 300 de euro să fie atribuit echipei formată din Malonga Guth Lenny și Lugand Raphael (Franța). Pe locul al doilea a fost Marta-Patricia Crețu din Galați, iar pe locul al treilea s-a clasat Violeta Radu din Bacău.
Evenimentul este organizat de Asociația Comunitatea 156 – M.Y. Murals of Youth #2 – “Go green!” Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca și Visit Cluj. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
„M.Y. – Murals of Youth nu este doar un concurs de artă, este o platformă de exprimare liberă, de dialog și de inspirație. Vedem în fiecare dintre acești tineri artiști nu doar viitorul artei, ci și o forță care poate schimba modul în care percepem și trăim în spațiul nostru urban. Ne dorim ca acest eveniment să crească și să inspire și în anii ce vor urma, atrăgând și mai mulți tineri talentați.
Suntem extrem de mândri de ceea ce am realizat la ediția din acest an și de impactul pe care acest eveniment l-a avut asupra comunității noastre. Am văzut lucrări de artă excepționale și tineri talentați care au transformat Piața Unirii într-o galerie de artă în aer liber. Arta are puterea de a depăși granițele geografice și culturale, unindu-ne într-o viziune comună a frumuseții și a creativității.” a declarat prof. Dr. Sergiu Georgian Mazerschi, organizatorul evenimentului și jurat
„Suntem atât de fericiți și onorați! Am fost aleși câștigătorii de la “M.Y. – Murals of Youth 2024”. A fost o experiență incredibilă să participăm la acest concurs și să avem ocazia să contribuim cu arta noastră la peisajul urban din Cluj-Napoca. Deși venim din Franța, am simțit o conexiune profundă cu acest oraș și cu oamenii de aici.” a declarat Lugand Raphael, membru al echipei câștigătoare.
“Vrem să mulțumim organizatorilor, juriului și tuturor celor care ne-au susținut. Pentru noi, acest premiu reprezintă nu doar o recunoaștere a muncii noastre, ci și o motivație imensă de a continua să ne exprimăm prin artă și să căutăm noi modalități de a aduce oamenii împreună prin creativitate. Clujul va rămâne mereu în inimile noastre, iar această experiență ne-a inspirat să continuăm să explorăm și să ne dezvoltăm ca artiști. Cu siguranță și anul următor vom fi aici! “ a adăugat Malonga Guth Lenny.
Lucrările vor face parte din licitația publică din cadrul Galei Comunității 156, iar banii se vor întoarce către educația următoarei generații de artiști
După încheierea concursului internațional de artă murală, M.Y. – Murals of Youth 2024, operele create de tinerii artiști rămân în patrimoniul Asociației Comunității 156, alături de operele de artă realizate în anul precedent cu ocazia primei ediții. Cei care sunt interesați de aceste opere de artă și vor să susțină acest demers vor putea achiziționa lucrările în cadrul Galei Comunității 156, din luna noiembrie, în urma unei licitații publice. Toți banii se vor folosi pentru activitățile ulterioare și materiale de lucru pentru elevii de liceu și membri ai Comunității 156.
Explozie de culoare, energie și activități în aceste trei zile creative
Pe lângă concursul de artă murală, în Piața Unirii a avut loc și un concurs de breakdance unde 11 concurenți s-au întrecut pentru premiile oferite de organizatori. Spectatorii au admirat battle-uri 1v1 și ALL STYLE Battle (Breaking, Hip Hop, House, Popping, Locking, Dancehall, Afro, Vogue etc.).
Trecătorii au putut participa și la ateliere gratuite de caligrafie, de personalizat căni din ceramică și de desenat pe tricouri și au putut să-și manifeste simțul artistic pe mașina amplasată în centrul Pieței Unirii cu scopul de a încuraja interacțiunea și creativitatea vizitatorilor de toate vârstele. Trecătorii, de la cei mai mici la cei mai mari, au avut ocazia să lase o amprentă personală pe mașină, semnând și desenând pe suprafața acesteia.
Sustenabilitatea, tema centrală a ediției a doua a M.Y. – Murals of Youth
Conferințele organizate în cele trei zile de festival au oferit o platformă pentru discuții despre teme de mare actualitate și relevanță în contextul urban contemporan. Evenimentele au acoperit subiecte variate, de la sustenabilitate și mișcarea „Go Green”, până la explorarea fascinantă a artei murale.
La cele patru conferințe au participat artiști, specialiști și experți din diferite domenii și reprezentanți ai autorităților locale care au creat un cadru propice pentru schimbul de idei și perspective inovatoare: Georgiana Sima, de la Primăria Cluj-Napoca, Andra Borz, fondatoarea Zaiafet pe Lună, Emilian Vasi, fondator Iarmaroc, Alex Boncu, fondator Ză Kup, Andreea Tătărușanu, fondatoarea My Famous Blazer, Răzvan, membru al The Change Hub, Kero Zen, artist vizual și unul dintre “motoarele” mișcării de Street Art, Karla Broșteanu, creative art director și prof. dr. Sergiu Georgian Mazerschi, organizator.
Pe parcursul discuțiilor, s-au adus în prim-plan inovații și soluții ecologice care contribuie la reducerea impactului asupra mediului, s-au explorat modalități prin care educația poate promova conștientizarea ecologică și schimbarea comportamentului public, demonstrând angajamentul față de un viitor mai verde.
În același timp, arta murală a fost analizată din perspective multiple în cadrul conferințelor Impactul artei murale asupra spațiului urban a fost un punct de interes major, evidențiind modul în care lucrările murale pot transforma zonele urbane și pot spori atractivitatea orașelor. Provocările și oportunitățile pentru artiștii tineri au fost de asemenea discutate, evidențiind dificultățile întâmpinate de aceștia în accesarea resurselor și în promovarea lucrărilor lor, dar și oportunitățile de dezvoltare și expunere oferite de sponsorizări, colaborări și inițiative comunitare.
Două autobuze, transformate în opere de artă, vor circula în Cluj-Napoca
Cele două autobuze oferite de Compania de Transport Public Cluj-Napoca au fost pictate LIVE în Piața Unirii. După încheierea festivalului aceste autobuze vor intra în circulație pe diferite rute, oferind locuitorilor și vizitatorilor orașului o experiență vizuală inedită, pe o perioadă nedeterminată de timp.
“Timp de trei zile, Piața Unirii a fost transformată într-o veritabilă galerie de artă datorită talentului și dedicării fiecărui participant, concurent, prieten, voluntar etc. Suntem extrem de încântați de ceea ce am realizat împreună și de impactul pe care l-am avut asupra comunității noastre. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la transformarea acestui vis în realitate. Fiecare dintre voi a adus ceva special și unic, iar rezultatul este o dovadă clară a puterii artei de a uni și de a inspira. Lucrăm deja la planurile pentru următoarea ediție a concursului „M.Y. – Murals of Youth”, care promite să fie și mai inovatoare și captivantă. Ne propunem să extindem și mai mult cadrul acestui eveniment și să aducem laolaltă artiști din diferite colțuri ale lumii, să explorăm noi forme de exprimare artistică” a declarat prof. dr. Sergiu Georgian Mazerschi, organizator.