Take a fresh look at your lifestyle.

Doi tineri din județul Cluj au dosar penal pentru întrecere neautorizată

0

vitezaDoi conducători auto, care ar fi participat la o întrecere neautorizată pe drumurile publice din Gherla, au fost identificaţi de către poliţişti. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sa

îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, faptă prevăzută de art. 339, alin. 2, Cod penal.

Conform alineatului menţionat, participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că, la data de 10 aprilie a.c., între orele 03:30-04:00, doi tineri de 18 şi 23 de ani, din Gherla, ar fi participat la o întrecere neautorizată pe raza municipiului Gherla, circulând cu viteză excesivă, în paralel, pe traseul strada 1 Decembrie1918 – Piaţa Libertăţii – strada Bobâlna, unul dintre ei pe sensul opus de deplasare, punând astfel în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

Citește și

SPUNE CE CREZI

Adresa de email nu va fi publicata